Connect with us
George Mărmureanu, mesaj pentru români după cutremurul din Turcia

Social

George Mărmureanu, mesaj pentru români după cutremurul din Turcia

Au românii motive să se teamă? Vineri, 30 octombrie, un cutremur cu magnitudinea 6,6 pe scala Richter a făcut ravagii în Grecia și Turcia. Bilanțul a fost dezastruos: 14 morți și peste 400 de răniți, după ce mai multe clădiri s-au prăbușit. În acest context, Seismologul Gheorghe Mărmureanu ne spune dacă au motive sau nu românii să se teamă.

Ce spune seismologul

Gheorghe Mărmureanu este directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului care declarat pentru Libertatea că în România nu există motive de teamă. Specialistul a precizat că nu se pune problema unui cutremur acum în țara noastră, și că mai sunt mulți ani până atunci. El a spus că problema este în Africa, unde a început procesul de rupere în două.

”Există o falie mare care pleacă din partea răsăriteană a Turciei, paralelă cu Marea Neagră, ajunge în Bosfor, traversează Bosforul, traversează apoi Marea Mediterană, iar această falie intră apoi în Algeria și iese dincolo de Maroc. Nu sunt motive pentru români să se teamă”, a declarat Gheorghe Mărmureanu.

Cutremurul din Marea Egee

Un cutremur cu magnitudinea de 6, 6 pe scala Richter, despre care s-a spus inițial că este de 7, s-a produs vineri, 30 octombrie, în Marea Egee și a fost resimțit atât în Turcia, cât și în Grecia.

Autoritatea turcă pentru administrarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) a precizat că seismul a avut magnitudinea de 6,6, în timp ce Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey- USGS) a anunţat că magnitudinea acestui cutremur a fost de 7.

Cutremur de 7 grade în Turcia și Grecia

Bilanțul a arătat 14 morți și peste 400 de răniți. Pe insula elenă Samos, doi adolescenți și-au pierdut viața după ce un zid s-a prăbușit peste ei.

Au fost salvate dintre dărămături în jur de 70 de persoane. Conform specialiștilor de la Institutul de Geofizică, seismul a avut loc la adâncimea de 10 kilometri, și a avut o magnitudine de 6,6 grade pe scala Richter.

Nu există informații că vreun român a fost afectat. Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, până la acest moment, autorităţile turce, respectiv autorităţile elene nu au notificat misiunile diplomatice sau consulare ale României în cele două state cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate de seismul de vineri, iar la nivelul misiunilor ţării noastre nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top