Lista verde a fost actualizată! Cine scapă de carantină sau izolare

07.07.2020
Lista verde a fost actualizată! Cine scapă de carantină sau izolare

A fost actualizată lista cu țările din zona verde. Cei care vin din aceste state nu vor mai trebui să stea în caratină sau izolare la domiciliu. Este vorba despre lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea.

Lista verde a fost actualizată! Cine scapă de carantină sau izolare

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista ţărilor din zona verde. Orice persoană care vine din aceste ţări, nu va trebui să intre în izolare sau carantină la sosirea în România. Țările din zona verde care sunt în Uniunea Europeană – Bulgaria, Italia, Monaco, Norvegia, Croaţia, Slovacia, Regatul Unit al Marii Britanii, şi al Irlandei de Nord, Irlanda, Cehia, Liechtenstein, Polonia, Grecia, Austria, Cipru, Islanda, Finlanda, Elveţia, Malta, Spania, Lituania, Franţa, Ungaria, Belgia, Estonia, Germania, Letonia, Slovenia, Andorra, Danemarca, Inslele Feroe, Ţările de Jos, Vatican.

Există și o listă verde cu țările din zona verde care nu sunt în Uniunea Europeană. Vorbim despre Canada, Maroc, Algeria, Australia, Rwanda, Uruguay, Japonia, Coreea de Sud, Georgia, Noua Zeelandă, Tunisia, Thailanda.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență face precizarea că aceste liste pot suferi oricând modificări.

Românii care au joburi în afara României, sau au programate ieșiri în scop turistic trebuie să se informeze constant cu privire la aceste modificări. Există oricând posibilitatea de izolare sau carantină, la întoarcerea în țară.

De remarcat este exodul românilor în alte țări, imediat după ridicarea restricțiilor. Oamenii n-au stat pe gânduri și au plecat să muncească în afara țării. Întrebați la aeroport dacă nu se tem de coronavirus, câțiva au răspuns că se tem mai mult sărăcie.

Chiar și așa, cu respectarea măsurilor impuse de protecție socială, încet încet ne putem relua viața de dinainte de pandemia de COVID-19.