Masca de protecție purtată în casă. Când este recomandat să facem asta

03.12.2020
Masca de protecție purtată în casă. Când este recomandat să facem asta

Masca de protecție poate fi purtată, la nevoie, și în interiorul locuințelor. Recomandarea aceasta vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății și se referă la situațiile în care primim musafiri și când distanța fizică nu poate fi respectată.

Masca de protecție purtată în casă

Organizația Mondială a Sănătății recomandă purtarea măștii de protecție și în interiorul locuințelor, atunci când primim vizitatori și distanța fizică nu este posibilă.

De asemenea, măștile ar trebui să fie purtate în timpul vizitelor când nu este clar dacă încăperile au fost aerisite corespunzător. Anterior acestor recomandări, OMS recomandase purtarea măștii de protecție în spații cu dimensiuni reduse, fără să facă referire la spațiile private.

În același timp, agenția pentru sănătate din cadrul ONU recomandă o utilizare mai largă a măştilor în centrele medicale.

Recomandarea vizează personalul administrativ şi alţi angajaţi care nu sunt implicaţi în acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia au fost adăugaţi pe lista persoanelor care ar trebui să poarte în permanenţă măşti sanitare.

Reamintim faptul că la nivel național a fost ridicată una dintre restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului. Șeful statului, Klaus Iohannis a declarat că în acest sfârșit de săptămână se va relua activitatea din piețele care funcționează în spații închise. Acestea au fost închise la începutul lunii noiembrie.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Cea mai recentă actualizare a Grupului de Comunicare Strategică arată că pe teritoriul României, au fost confirmate 484.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
371.231 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În afară de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 822 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total 11.665 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 01.12.2020 (10:00) – 02.12.2020 (10:00) au fost raportate 135 de decese (84 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.