Nelu Tătaru anuntă că, cel mai probabil, școlile nu vor mai fi deschise în România. Ce se întâmplă cu anul școlar

26.04.2020
Nelu Tătaru anuntă că, cel mai probabil, școlile nu vor mai fi deschise în România. Ce se întâmplă cu anul școlar

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susține că este foarte probabil ca școlile să nu mai fie redeschise în România. “Nu ne grăbim”, susține Tătaru, care dă exemplul Franței. Autoritățile franceze au permis elevilor să se întoarcă la ore și au apărut deja cazuri de infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că autorităţile nu se vor grăbi cu o decizie legată de redeschiderea şcolilor, întrucât au văzut din experienţa Franţei, care a deschis parţial şcolile că ”primele semne nu sunt încurajatoare”.

Redeschiderea școlilor, tot mai puțin probabilă în România

Nelu Tătaru a declarat, duminică, pentru Libertatea, că urmăreşte cifrele care arată evoluţia pandemiei în România şi, în funcţie de acestea, se va lua o decizie cu privire la redeschiderea şcolilor.

”Un sfert din toţi cei bolnavi de COVID-19 sunt în Suceava şi avem datoria să evităm naşterea unor noi focare. De aceea nu ne grăbim cu o decizie legată de şcoli. (…) Am vorbit chiar sâmbătă în Franţa, care a redeschis parţial şcolile, şi au apărut deja cazuri de infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea”, a spus Nelu Tătaru.

Anul școlar va fi încheiat, iar elevii din clasele terminale vor da examenele

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că decizia de redeschidere a şcolilor va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor.