Primul spital privat din România care va trata pacienții bolnavi de coronavirus

03.12.2020
Primul spital privat din România care va trata pacienții bolnavi de coronavirus

Primul spital din România care va trata pacienții bolnavi de coronavirus este Spitalul Metropolitan Monza din Capitală. Anunțul a fost făcut de către premierul României Ludovic Orban. Este primul spital privat din România care intră în rețeaua suport COVID.

Primul spital privat care primește bolnavi de coronavirus

Este vorba despre Spitalul Metropolitan Monza din Capitală care a intrat în rețeaua suport COVID. Joi, 3 decembrie, premierul României a mers la unitatea spitalicească unde a verificat condițiile de tratare și a susținut o conferință de presă.

Conform acestuia, spitalul dispune de 30 de locuri în secția de Terapie Intensivă și alte 30 de locuri pentru cazuri intermediare. 20 de locuri sunt conectate la surse de oxigen.

„Condiţiile de tratare sunt bune. Spitalul este construit astfel încât să ofere condiţii de tratare şi de cazare foarte bune. Le mulţumesc celor de la spitalul Metropolitan, doamnei Carmen Orban, pentru că faptul că au venit alături de noi în lupta anti-COVID”, a precizat Ludovic Orban.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat 7.661 de infectări în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 381.001 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 de decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.