Connect with us
Reguli noi pentru nunți și înmormântări. Câte persoane pot participa la evenimentele private

Social

Reguli noi pentru nunți și înmormântări. Câte persoane pot participa la evenimentele private

Din 15 iunie, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă. Aceasta a intrat în vigoare de luni, 18 mai și prevede mai multe schimbări pentru cetățeni. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat vineri măsurile prevăzute de actul normativ, precum deschiderea magazinelor, purtarea obligatorie a măștii de protecție, respectarea distanțării sociale sau a unor reguli specifice mijloacelor de transport în comun. În mare parte, toate măsurile prezentate la sfârșitul săptămânii trecute au rămas în vigoare, însă cele referitoare la nunți și înmormântări sau alte evenimente private au suferit unele modificări.

Reguli noi pentru nunți și înmormântări. Câte persoane pot participa la evenimentele private

În ceea ce privește evenimentele personale precum nunțile, botezurile sau alte petreceri, dar și cele mai puțin fericite, înmormântări, parastase, acestea se vor desfășura, în continuare, într-un cadru restrâns, cu un număr mic de persoane. Dacă vineri, autoritățile declarau că la astfel de adunări puteau fi prezente cel mult 16 persoane, Guvernul a anunțat luni, 18 mai, că numărul de persoane va fi limitat la 8. Astfel, cei prezenți trebuie să respecte măsurile prevăzute, precum și distanțarea socială.

„Se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială.”, prevede punctul 6 din anexa 3 din hotărâre.

Ludovic Orban a declarat că România trece de la stare de alertă, la starea de alertă maximă, din necesitatea de a respecta cu atenție măsurile de prevenire, având în vedere că lupta cu noul coronavirus este încă în desfășurare, iar sănătatea noastră este încă în pericol. Premierul a mai declarat că hotărârea va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviinţa starea de alertă şi toate măsurile care se impun. Aceste motive a influențat și numărul de invitați de la nunți și înmormântări.

„Odată cu adoptarea hotărârii de guvern, continuăm practic starea de la alertă instituită prin hotărârea CNSU, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alertă, la stare de alertă maximă, pentru că legea ne oferă toate pârghiile şi instrumentele pentru a asigura respectarea regulilor pentru a proteja sănătatea şi viaţa oamenilor.”, a spus premierul la începutul şedinţei de luni a Executivului.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

1 Comment

1 Comment

  1. Georgiana

    2020-05-19T14:18:23+03:00 at 14:18

    Sunteti nebuni dati voi legi ba cu 16 ba 8 faceti ma voi nunti si botezuri cu asta persoane ca eu o fac cu cate vreau. Ee sănătatea mea viata mea si fac ce vreau cu ia sunteti nebuni la cap mai bine aveti grija de tara cum trebuie nu ne impuneti voi ce sa facem si cum sa facem

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top