Connect with us
Românii golesc centrele de carantină și izolare

Social

Românii golesc centrele de carantină și izolare

Românii golesc centrele de carantină și izolare din țară. Oamenii au început să părăsească la cerere, centrele de carantină care, nu demult, erau pline. Vorbim despre pacienți care așteaptă de mult timp să iasă din carantină sau izolare, iar acum au ocazia. Și-au făcut bagajele și vor să plece acasă.

Românii golesc centrele de carantină și izolare

Totul se întâmplă de când a intrat în vigoare decizia Curții Constituționale a României privind carantina, izolarea și internarea pacienților Covid-19. De altfel, de la intrarea în vigoare a acestei decizii, Grupul de Comunicare Strategică nu mai comunică numărul de persoane aflate în izolare și carantină.

Practic, cine vrea să părăsească centrul în care a fost carantinat, poate acum să facă acest lucru. De asemenea, nici pacienții din spitale nu sunt obligați să rămână internați. Ca și carantinații, și ei pot, să plece, la cerere. Medicilor le rămâne doar  să le recomande să stea în izolare acasă și să respecte regulile de distanțare socială.

De exemplu, la Sibiu, peste jumătate dintre pacienții infectați cu COVID-19 au plecat acasă. Ei erau internați la Spitalul de Pneumofiziologie și au fost externați la cerere. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ștefan, pentru Digi24.ro.

„Până în prezent au fost externate 28 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2: 24 din cadrul spitalului de Pneumoftiziologie şi 4 din cadrul SCJU Sibiu. În prezent sunt internaţi un număr total de 73 de pacienţi confirmaţi pozitiv în urma testării SARS CoV-2. Dintre aceştia 48 sunt în cadrul SCJU Sibiu (42 pe secţii, 6 pe ATI), 22 în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu şi 3 în cadrul Spitalului de Pediatrie”, a explicat reprezentanta Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 453 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top