Se anulează toate ordonanțele militare? Starea de urgență din România ar putea fi declarată neconstituțională

18.04.2020
Se anulează toate ordonanțele militare? Starea de urgență din România ar putea fi declarată neconstituțională

Președintele Klaus Iohannis a emis un nou decret, prelungind cu încă 30 de zile starea de urgență pe teritoriul României, din cauza pandemiei de coronavirus, în pofida faptului că unele partide au considerat, prin reprezentanții lor, că nu se mai impunea o astfel de decizie, votând ”împotrivă” în parlament.

Avocatul Poporului – Renate Weber – a atacat, de altfel, la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență, anunță cancan.ro.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său”, a anunțat, ieri, instituția într-un comunicat de presă.

Prevederile art. 14 lit. c1) – f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituționale, întrucât permit președintelui României să legifereze în domenii pentru care Constituția cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice și prin restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului”, se mai arată în comunicatul Avocatului Poporului.

Renate Weber este de părere că dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că președintele poate legifera în perioada stării de urgență sau de asediu prin decret – ca act administrativ normativ – ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, așa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorități executive, Guvernul.