Tom Hanks a făcut un gest emoționant pentru un copil care i-a scris că este hărțuit datorită numelui: Corona

24.04.2020
Tom Hanks a făcut un gest emoționant pentru un copil care i-a scris că este hărțuit datorită numelui: Corona

Un băiețel de 8 ani numit Corona de Vries i-a scris lui Tom Hanks despre faptul că este hărțuit din cauza numelui său. Tom Hanks a fost impresionat de povestea băiețelului și a făcut un gest care a emoționat o lume întreagă. Află din rândurile de mai jos ce a făcut.

Tom Hanks a făcut un gest emoționant pentru un copil care i-a scris că este hărțuit datorită numelui: Corona

Tom Hanks și partenera sa au fost infectați de coronavirus. Când a auzit asta, cel mic a decis să le scrie povestindu-le totodată povestea lui în aceste zile.

Scrisoarea pe care i-a scris-o conținea îngrijorarea pentru cele două vedete.Apoi i-a întrebat dacă se simt bine dat fiind că au fost infectați cu Covid-19.

Actorul și partenera sa au fost impresionați de gestul celui mic și i-au răspuns tot printr-o scrisoare. Tom i-a mulțumit pentru grija pentru sănătatea lui și a soției. Pentru a-i scrie această scrisoare, Tom Hanks a folosit o mașină de scris cu numele „Corona” inscripționat. Apoi i-a făcut mașina de scris cadou celui mic.

Tom i-a scris:

„Eşti singura persoană pe care o cunosc şi care poartă prenumele Corona – precum inelul din jurul Soarelui, care înseamnă «coroană»”, a mai scris Tom Hanks în aceeaşi scrisoare adresată copilului. “Cred că această maşină de scris ţi se potriveşte. Întreabă un adult cum funcţionează. Şi foloseşte-o ca să îmi scrii din nou.” 

În plus, actorul și-a încheiat scrisoarea spunându-i băiețelului că de azi înainte poate apela la el oricând are nevoie de ceva. Întotdeauna va avea un prieten de nădejde în el.

Deși pandemia ne-a arătat destule povești pozitive de solidaritate și bunătate, se pare că pandemia ascunde și alte fețe. Hărțuirea nu a dispărut nici măcar din lumea copiilor de 8 anișori. Totuși din lumea adulților vine un mesaj pe cât de simplu, pe atât de puternic:

Nu ești singur niciodată.