Spiritualitate
Boboteaza 2021. O nouă sărbătoare cu restricții. Ce se va întâmpla pe 6 ianuarie 2021
Boboteaza 2021. O altă sărbătoare cu restricții pentru români. Pandemia de coronavirus își pune amprenta și pe data de 6 ianuarie, când sunt anunțate reguli care să-i țină departe de credincioși de infectarea cu noul virus.
Boboteaza 2021. O sărbătoare cu restricții
În acest an, sărbătoarea de Bobotează vine cu o serie de restricții pe care credincioșii trebuie să le respecte pentru a evita răspândirea coronavirusului. Patriarhia Română a anunțat programul slujbelor de la Catedrala Patriarhală, dar și regulile pentru cei care vor să primească Aghiasma Mare.
La slujbele de Bobotează se vor face coloane speciale de acces pentru a evita aglomerația. Credincioșii sunt obligați să poarte masca de protecție și să respecte distanța fizică de 1,5 m. Anul acesta, apa sfințită va fi doar îmbuteliată. Nu vor mai exista acele vase din care fiecare credincios își putea lua singur Aghiasmă.
”La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioşii vor primi, începând cu ora 7.00, Aghiasma Mare sfinţită şi îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie vor fi doar binecuvântaţi prin stropire”, după cum a transmis Patriarhia.
Programul slujbelor de Bobotează 2021
În Ajunul Bobotezei (marți, 5 ianuarie 2021), între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei.
În același timp, în Altarul de vară, va fi sfințită și o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.
Conform Patriarhiei, sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marți, 5 ianuarie 2021, vor fi oferite credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, 2021, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară.
Credincioșii vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.
Cum va decurge ziua de Bobotează la Catedrala Patriarhală
În ziua de Bobotează, miercuri – 6 ianuarie 2021, între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarahlă se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală).
Totodată, între intervalul orar 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare.
Potrivit Patriarhiei Române, între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nou Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.