18 ianuarie – Cele mai importante evenimente religioase de astăzi! Iată care este horoscopul zilei de 18 ianuarie, dar și ce sărăbători sunt în calendarul ortodox și catolic.
Citește aici: Vremea astăzi 18 ianuarie 2018 – cod portocaliu și cod galben! Antenție restricții rutiere
Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Alexandria, Egipt, a fost martor al succedării la conducerea Imperiului Roman a mai multor împăraţi, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378). Educat în spirit creştin a urmat cele mai renumite şcoli ale vremii.
Sfântul Atanasie a fost ales în scaunul episcopal din Alexandria, dar, din cauza permanentei lupte cu ereticii arieni printre care se aflau şi membrii ai clerului, a fost exilat de cinci ori din cetate.
În acea mare furtună şi tulburare stârnită de erezia ariană (erezie antitrinitară care susţinea că Fiul nu are o natura identică cu Tatăl, iar între cele două persoane ale Sfintei Treimi ar fi existat diferenţa dintre „născut” şi „creat”, de unde rezulta inferioritatea Fiului), patriarhi în centrele bisericeşti care mărturiseau dreapta credinţă erau: Maxim al Ierusalimului (333-350), Alexandru al Constantinopolului (327-337) şi Atanasie al Alexandriei (328-373), care deşi în surghiun, nu lăsa cârma bisericii, cu cuvântul şi cu scrisul îndreptând dreapta credinţă.
Sfântul Atanasie a plecat din această viaţă după 46 de ani de episcopat şi după osteneli lungi şi multe nevoinţe pentru dreapta credinţă. În urma multor izgoniri, a vieţuit un timp scurt în linişte şi pace în scaunul episcopal, apoi s-a dus către părinţii săi, către patriarhi, către prooroci, către apostoli, către mucenici şi către mărturisitori; căci s-a nevoit ca ei pe pământ.
Despre Sfântul Atanasie se spune că atunci când era mic şi se juca pe malul mării, făcea ceea ce văzuse în biserică, căci copiii care erau împreună cu el, alegându-l episcop, îi aduceau pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, spunând cuvintele de la Taina Sfântului Botez.
Despre acest fapt a aflat patriarhul Alexandriei, care i-a chemat la el pe toţi aceşti copiii cu „episcopul” lor şi i-a întrebat ce făceau în jocurile lor la malul mării. Iar ei au spus cum l-au pus episcop pe Atanasie şi cum a botezat el pe copiii elini. Patriarhul, cercetându-i cu de amănuntul, s-a încredinţat că se săvârşiseră toate potrivit cu normele Bisericii. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun botezul copiilor şi l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.
Sfântul Chiril s-a născut în Alexandria. A fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei, având o poziţie puternică şi influentă.
În calitate de patriarh s-a confruntat cu susţinătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creştină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susţinea că Hristos este „numai om, nu-i Dumnezeu”, iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci „Născătoare de Hristos”.
În urma acestor controverse, împăratului Teodosie al II-lea a convocat la Efes cel de-al III-lea Sinod ecumenic (431), care după lungi dezbateri a sfârşit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său şi a-l trimite în exil (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).
Sfintii Atanasie si Chiril au luptat impotriva a doua dintre cele mai mari erezii: arianismul si nestorianismul.
Sfantul Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a combatut pe Arie (arianismul), care sustinea ca Fiul lui Dumnezeu este cea dintai fiinta creata. Sfantul Atanasie s-a nascut in anul 295, in Alexandria.
A fost facut citet in anul 312 si diacon in 318, data dupa care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Ca diacon si secretar, el il insoteste pe patriarh la Sinodul de la Niceea, in 325, unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie.
Datorita scrierilor sale, Sinodul de la Niceea a condamnat erezia ariana si a formulat un simbol de credinta, cunoscut sub numele de Simbolul niceean, in care se afirma ca Fiul este nascut din vesnicie din Tatal, deofiinta cu El. Este ales episcop al Alexandriei, odata cu moartea Sfantului Alexandru – 8 iunie 328. A trecut la cele vesnice la 2 mai 373, dupa 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuti in exil.
„Dar noi ne tinem cu indrazneala de dreapta credinta, pe temeiul dumnezeiestilor Scripturi, punand-o ca un sfesnic in candelabru si zicand: Acesta este Fiul adevarat al Tatalui, prin fire, propriu fiintei Lui, Intelepciunea unic nascuta si Cuvantul adevarat si unic al lui Dumnezeu. Nu este creatura si faptura, ci Nascutul propriu al fiintei Lui. De aceea e Dumnezeu adevarat de o fiinta cu Tatal adevarat.” (Sfantul Atanasie cel Mare)
Sfantul Chiril al Alexandriei l-a combatut pe Nestorie la Sinodul al III-lea ecumenic din Efes (431). Nestorie sustinea ca in Iisus Hristos exista doua-persoane – persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, nascut din Tatal mai inainte de toti vecii si persoana umana sau istorica a lui Iisus Hristos, cu care s-a nascut din Fecioara Maria.
De aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Aceasta conceptie eretica despre existenta a doua persoane in Iisus Hristos ducea la afirmatia ca Dumnezeul-Tatal a avut doi fii. Consecinta acestei erezii era ca Fecioara Maria n-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu ca sa merite a fi numita „Nascatoare de Dumnezeu” ci a nascut pe omul Hristos si de aceea trebuie numita „Nascatoare de om”, sau cel mult „Nascatoare de Hristos”.
Datorita Sinodului de la Efes, i se recunoaste Fecioarei Maria atributul de Nascatoare de Dumnezeu.
„Daca cineva nu marturiseste ca Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal S-a unit cu trupul dupa ipostas si ca Hristos este numai unul cu propriul Sau trup, Acelasi, adica Dumnezeu si om deodata, sa fie anatema!” (Sfantul Chiril al Alexandriei)
Cu faptele dreptei credinte stralucind si toata credinta cea rea stingand, biruitori ati fost, cu buna credinta pe toti imbogatind, Biserica foarte impodobind, dupa vrednicie ati aflat pe Hristos Dumnezeu, Cel ce daruieste noua mare mila.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintei Mucenite Xenia;
– Sfantului Cuvios Marcian din Cipru.
Acest site foloseste cookies.
Read More