Connect with us
Calendar ortodox 10 martie 2021. Ce au interzis preoții să facă cu desăvârșire

Spiritualitate

Calendar ortodox 10 martie 2021. Ce au interzis preoții să facă cu desăvârșire

Miercuri, 10 martie 2021 este zi aliturgică în Calendarul Creștin Ortodox. Astăzi nu se face slujba de Liturghie, nici în biserici, nici în mănăstiri și nici în catedrale. Credincioșii pot merge la biserică, dar nu pot participa la Sfânta Liturghie, pentru că aceasta nu se va ține.

Zi aliturgică în Calendarul ortodox din 10 martie 2021

În cursul anului bisericesc sunt câteva zile aliturgice, adică zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Miercuri, 10 martie 2021 este una dintre aceste zile. Nici în miercurea şi nici în vinerea din Săptămâna brânzei nu se oficiază Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

Citește și: De ce postim miercurea și vinerea

Conform dogmelor bisericești, în aceste zile, premergătoare şi pregătitoare pentru Postul Mare, se cântă „Aliluia” în loc de „Dumnezeu este Domnul”, se fac metanii şi se ajunează.

„Caracteristica cea mai importantă a sujbelor din aceste zile de miercuri şi vineri, zile în care nu se săvârşeşte liturghie, este şi rolul Utreniei care este cel din Postul Mare însoţit de tropare fixe, metanii şi rugăciunea frumoasă a Sfântului Efrem Sirul”, a declarat părintele Marian Mihai pentru Ziarul Lumina.

Sfânții zilei din Calendarul Ortodox de pe 10 martie

Biserica Ortodoxă și implicit credincioșii îi cinstesc astăzi pe Sfânții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent. Despre Sfântul Mucenic Codrat se știe că a fost născut în munți, din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor din secolul al III-lea.

După nașterea acestuia, mama sa Rufina, care era o femeie foarte credincioasă, a trecut la cele veșnice. Codrat a fost hrănit în chip minunat: un nor îi picura roua în gură. A fost hrănit în acest mod, până ce singur a putut a se hrăni cu verdețurile pustiei.

Pe când avea 12 ani, Sfântul a ajuns în cetate și a fost crescut de o familie de creștini. A urmat medicina și a ajuns să-i vindece pe bolnavi, atât de bolile trupești, cât și de cele duhovnicești.

Despre Sfântul Mucenic Codrat se spune că a fost aruncat în temniță de împăratul Deciu care pornise în lupta împotriva credincioșilor. Alături de Codrat, au mai fost întemnițați și prietenii lui, tot credincioși: Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel și Crescent.

Pentru că nu au dorit sub nicio formă să se lepede de credința în Hristos, toți au fost condamnați la moarte.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top