Calendarul ortodox ne arată că la la data de 15 aprilie îi sărbătorim pe Sfinții Aristarh, Pud şi Trofim. Vezi care a fost viața marilor sfinți și cum au ajuns ei la acest rang. Mai mult, află de ce superstiții trebuie să ții cont azi pentru a-ți merge bine tot timpul.
Calendarul ortodox ne arată că joi sunt pomeniți astăzi Sfinții Aristarh, Pud şi Trofim. Tot în această zi mai sunt sărbătoriți și alți sfinți importanți: Crescent cel din Mira Lichiei, Leonid episcopul Atenei, Teodor, Pavsolipic, Vasilisa şi Anastasia.
Sfinții Aristarh, Pud şi Trofim s-au făcut remarcați, conform sinaxarului, prin iubirea lor nemărginită pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Aceștia se numără printre cei şaptezeci de ucenici și urmau Apostolului Pavel. Ei au ajuns la acest nivel după ce s-au rugat și au pătimit alături de dascălul lor. După ce cel din urmă și-a dat ultima suflare, Sfinții Aristarh, Pud şi Trofim au fost decapitați în timpul persecuției lui Nero.
Data de 15 aprilie cade anul acesta joi, o zi cu multe tradiții importante de care trebuie să ținem cont. Se spune că joia este bine să ne tăiem unghiile, să ne curățăm părul și trupul, pentru ca ziua de vineri, zi de post, să ne prindă pregătiți.
Despre cei născuți în ziua de joi se spune că sunt extrem de afectuoși, dar tot atât de exigenți. Deși sunt persoane foarte iubitoare, sunt și foarte dure și fixiste.
În această zi este bine să stai alături de persoana iubită sau chiar să vorbești cu cel despre care crezi că ți-e alesul și să-i mărturisești sentimentele tale. Se spune că cele mai frumoase relații se leagă în această zi.
Mai mult, în această zi este bine să rostim următoarea rugăciune, precum și în orice alt moment în care ne simțim triști și avem nevoie de ajutor și sprijin. Este una dintre cele mai puternice rugăciune pe care le putem spune. Roagă-te ori de câte ori simți și îți vei recăpăta încrederea în tine și liniștea interioară.
„Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cei ce staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca nişte slujitori şi ca nişte servitori ai Lui şi ca nişte luminători înţelegători, cereţi luminare nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor. Cel Ce pentru milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici şi slujitori împreună cu alţii mulţi, ca să vestiţi voia Lui cea Dumnezeiască, înţelepţilor. Orânduindu-vă în ceata cea preasfinţită a sfinţilor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, luminaţi tot pământul spre cunoştinţă, cu Dumnezeiasca lumină a învăţăturilor. Ca să împreuneze Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul milostivirii Sale, acum a luat Trup din tine, Preacurată şi a rămas şi după întrupare tot ceea ce a fost. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”.
Acest site foloseste cookies.
Read More