După ce pe 20 iulie l-au sărbătorit pe marele Sfânt Ilie, românii au parte de o altă sărbătoare. Data de 21 iulie reprezintă o zi de sărbătoare pentru credincioși. Această zi este marcată în calendar cu cruce neagră, fiind rememorați sfinți importanți. În fiecare an, credincioșii de pretutindeni îi sărbătoresc cu rugăciune pe Sfântul Proroc Iezechiel și Cuvioșii Rafael și Partenie de la Agapia.
Cuviosul Rafael s-a născut în satul Bursucani, din Bârlad. Acesta a fost monah la Agapia din Deal, în secolul al XVI-lea. Din documentele oficiale reiese că Sfântul Ierarh Dosoftei i-a cinstit moaștele. În vechile pomelnice este numit „Fericitul stareț Rafael”. Dumnezeu a lucrat în chip minunat prin el, atât în timpul vieții pământești, cât și după trecerea să la cele veșnice. Părți din moaștele sale se păstrează în mănăstirile din Moldova. Când au aflat ce putere are acesta cu adevărat, oamenii i-au dezgropat trupul, având surpriza ca acesta să fie bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare.
Cuviosul Partenie a trăit în secolul al XVII-lea. Potrivit Tradiției, Sfântul Partenie a sihăstrit în muntele „Scaunele”. Se ruga toată ziua, iar noaptea, în timp ce rostea rugăciunea lui Iisus, împletea coșuri și dormea foarte puțin. În anul 1600 a trecut în neființă. Un lucru interesant este şi faptul că, după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său.
Iezechiel, sau Ezechiel (tâlcuit înseamnă „Dumnezeu va întări”), este unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia și Daniel. A profețit timp de 22 de ani în timpul robiei babiloniene. În Babilon, lui Iezechiel i se fac diverse descoperiri. Într-una dintre ele, Sfântul Proroc Iezechiel a văzut învierea morților. Prorocul a văzut o vale plină de oase uscate și moarte, asupra cărora pogorând Duhul lui Dumnezeu, ele s-au trezit la viață și s-au ridicat pe picioarele lor. El a mai văzut în duh și cumplita distrugere a Ierusalimului, când mânia lui Dumnezeu i-a ucis pe toți, în afară de aceia insemnați cu litera grecească Tau, care corespunde literei noastre T și care simbolizează Crucea.
Acest site foloseste cookies.
Read More