Calendar ortodox 24 noiembrie 2020. În această zi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei. Acest sfânt s-a născut la Roma și a fost contemporan cu Sfinții Apostoli. Se știe despre el că și-a pierdut mama și cei doi frați într-un naufragiu.
În fiecare an, la data de 24 noiembrie 2020, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei. La vârsta de 24 de ani, Sfântul Clement decide să plece să-și caute părinții și frații. Este momentul când îl întâlnește pe Sfântul Barnaba și pe frații săi deveniți ucenicii Sfântului Petru.
Clement este hirotonit episcop în Roma, după Lin și Anaclet, înainte ca Petru să fie răstignit de către Nero. A convertit la creștinism mulți necredincioși. Potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paști, a botezat patru sute douăzeci si patru de oameni.
Pentru că nu a vrut să slujească zeilor, a fost supus la multe chinuri în vremea împăratului Domitian (81-96) și ucis în anul 101, în timpul împăratului Traian (98-117).
I s-a legat de gât o ancoră de fier și a fost aruncat în mare. În fiecare an, la pomenirea sfântului, apa se depărtează de mal până la locul în care el și-a dat duhul, oferindu-le creștinilor posibilitatea de a ajunge la el pe uscat.
Calendar ortodox 23 noiembrie 2020
Dintre toate operele puse sub numele Sfântului Clement, numai una este autentică. Este vorba despre „Scrisoarea I către Corinteni”. Este o operă care se păstrează în limba greacă, latină, siriacă și copta.
Sfântul Mucenic Clement este recunoscut ca autor al acesteia de istoricii Eusebiu, Ieronim, și de episcopul Dionisie al Corintului (pe la 170), într-o scrisoare adresată episcopului Soter al Romei.
Troparul Sfântului Mucenic Clement, Episcopul Romei şi al Sfântului Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Sfântul Mucenic Petru, episcopul Alexandriei;
Sfântul Cuvios Malh;
Sfântul Cuvios Carion;
Sfântul Ermoghen, episcopul din Acraganta;
Sfinții Filumen și Hristofor;
Sfântul Evghenie;
Sfântul Procopie;
Sfântul Mucenic Alexandru din Corint;
Sfântul Cuvios Grigorie care a pustnicit la Piatra de Aur;
Sfântul Mucenic Teodor din Antiohia
Sfântul Cuvios Marcu Trigleanul;
Sfântul Cuvios Mucenic Hrisogon.
Acest articol a fost actualizat la: 23 noiembrie 2020 19:20