Calendar ortodox 31 decembrie. În ultima zi din an, credincioșii o sărbătoresc pe Sfânta Melania. Data aceasta este una importantă pentru creștinii care știu cine a fost cu adevărat această Sfântă și care a fost viața ei, pe care a trăit-o doar după cuvântul și voia Domnului.
În ultima zi a anului, o sărbătorim pe Sfânta Melania. Ea provenea dintr-o familie înstărită, de senatori. Încă de la începutul vieții sale, ea a avut un singur plan: să rămână fecioară și să facă voia și cuvântul lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, dorința ei nu a putut fi dusă la bun sfârșit, pentru că a fost silită de către părinţii săi să se căsătorească cu un tânăr nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii. După naşterea celui de-al doilea copil, Melania şi Alpinian au hotărât să stea împreună doar ca frate şi soră.
După ceva timp, copiii lor au murit. Atunci, ea a decis să să părăsească cetatea în care locuia și să se retragă într-una din locuințele părinților ei, la țară, pentru a trăi departe de toți și toate. Acolo, ea a făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe cei sărmani, pe cei bolnavi, mergând prin închisori pentru a îi cerceta pe cei încuiați și surghiuniți. Mai apoi, ea a renunțat la averea ei, pe care a dat-o bisericii.
După ceva timp, s-a mutat în Africa, unde a stat 7 ani. Ea adunase de partea ei 90 de fecioare, pe care le educa după cunoștințele ei alese.
Ajunsă acolo, își va împărți restul de avere și va purcede spre Alexandria. De acolo cuvioasa va pleca la Ierusalim, unde va locui într-o chilie.
Se îmbolnăvi extrem de tare și îl chema la ea pe Teofil, episcopul Elefterupolei. Se împărtășește cu Sfintele Taine, își ia rămas bun de la surorile sale, iar înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului va rosti următoarele cuvinte: “Așa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”.
În ultima zi din an este bine să rostim o rugăciune închinată Maicii Domnului, despre care se spune că ne ajută la greu și face ca mesajul nostru să ajungă mai repede la Dumnezeu. Este bine să ne rugăm și să spunem această rugăciune ori de cât ori simțim, dar în special înainte de noul an, pentru a-i cere Celui de Sus exact ce ne dorim, dar și să mulțumim pentru toate câte ne-a dat.
”Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Melania, duhul tău. Întunecat fiind de întunericul patimilor, luminându-mă, curăţeşte-mă Iubitorule de oameni, cu rugăciunile cele purtătoare de lumină ale Cuvioasei Tale Melania; şi vrând să o laud pe dânsa, dăruieşte-mi cuvânt.
Cu înflăcărare ai urmat Celui Ce pentru tine a răbdat de bunăvoie răstignirea şi purtându-ţi crucea, preafericită, cu osârdie pe umărul tău ai păzit îndreptările Sale. Cel bogat a sărăcit, îmbogăţindu-mă cu Dumnezeirea pe mine, care rău am sărăcit din neînfrânarea cea dintâi; şi Cel fără de început, iată, început a luat, născându-Se acum din Fecioara, Dumnezeiasca Fiică. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-30T23:09:12+02:00 23:09
Acest site foloseste cookies.
Read More