Spiritualitate

Calendar ortodox 8 decembrie 2020. Este pomenit un mare sfânt care a vindecat bolnavi de cancer

Calendar ortodox 8 decembrie. Este pomenit Sfântul Cuvios Patapie și se face dezlegare la ulei și vin pentru cei care postesc Postul Crăciunului. Acest Sfânt era de loc din Teba Egiptului. El a trăit în secolele IV-V. A ales viața călugărească, a urmat lui Hristos și s-a nevoit mulți ani în pustiu. Apoi a mers la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni. Sfântul Patapie a dat orbilor vedere, a vindecat, ungând cu untdelemn sfințit pe idropici, a izgonit demoni, a vindecat cancerul.

Calendar ortodox 8 decembrie 2020

În fiecare an, la data de 8 decembrie 2020, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Patapie, un Sfânt mare făcător de minuni. Conform Calendarului Ortodox Român, astăzi este dezlegare la unt de lemn și vin.
Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o criptă, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se afla lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului. În anul 1904, când s-a purces la lărgirea spațiului liturgic, s-au dărâmat pereții și s-au descoperit moaștele Sfântului Patapie.

Calendar ortodox 7 decembrie 2020

Troparul Sfântului Cuvios Patapie
Glasul 8
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Patapie
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaş de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer ca să ia vindecare de greşeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase.

Mănăstirea care poartă numele Sfântului Patapie

Mănăstirea Sfântul Patapie, Agios Patapios, Osios Patapios, este o mănăstire ortodoxă, cu obște de maici, așezată la doar 14 kilometri distanță de localitatea Loutraki, Grecia, la o altitudine de 700 de metri, în Munții Geraneia. Mănăstirea Sfântul Patapie aparține Bisericii Greciei, din punct de vedere jurisdictional ea fiind localizată în Mitropolia de Corint.

Moaștele făcătoare de minuni ale Cuviosului Patapie sunt așezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. Grota alăturată celei care adăpostețte moaștele este cea în care a viețuit și s-a nevoit Sfântul ocrotitor al locului.

Sfântul Cuvios Patapie este cunoscut ca fiind unul dintre sfinții tămăduitori de cancer.

 

Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-07T19:51:54+02:00 19:51

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More