Spiritualitate
Când sunt Moșii de toamnă. Obiceiuri și tradiții de Sâmbăta Morților
Moșii de toamnă reprezintă una dintre cele mai mari sărbători, când se face pomenirea celor care nu mai sunt printre noi. Biserica Ortodoxă a rânduit ca pomenirea morților, cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta Morților, să se facă la data de 31 octombrie. Iată de ce se face pomenirea morţilor şi ce superstiţii si tradiţii sunt legate de această zi. Credincioșii țin cont cu sfințenie de această zi importantă.
Obiceiuri pentru Moșii de toamnă
Moșii de toamnă au loc în ultima zi a acestei luni. Credincioșii tratează cum se cuvine această zi în care are loc pomenirea celor care nu mai sunt printre noi. A fost aleasă o zi de sâmbătă pentru pomenire pentru că Iisus a stat cu trupul în mormânt într-o zi de sâmbătă, coborând cu sufletul în iad pentru eliberarea celor adormiți. Aşa cum la Moşii de vară s-a păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor, şi la cei de toamnă se respectă mai multe tradiții specifice.
În această zi se săvârșește Sfânta Liturghie, unde gospodinele trebuie să ajungă la timp pentru a se închina în liniște la icoane. Înainte de toate, se va da preotului pomelnicul cu numele celor pe care vor să îi pomenească în această zi.
Nu este bine să întârzii la această slujbă și trebuie să pregătești de cu seară toate merindele. Femeile aduc la biserică prescură, colivă și o sticlă de vin. În plus, pregătesc pachete pe care le vor împărți la finalul slujbei. Grâul din care se face coliva reprezintă învierea celor adormiți, iar bomboanele de pe aceasta, faptele bune pe care ei le-au făcut în timpul vieții.
“În tradiţia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescura şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire. Noi ortodocşii ne rugăm pentru că avem credinţa că prin rugăciunile noastre, sufletul celui adormit va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup”, spune părintele Paul Tudorache, preot în parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.
Se spune că cine respectă tradițiile de Moșii de toamnă va avea noroc și sănătate în lunile următoare. Astfel, cei care cred în superstiții, trebuie să știe că nu este bine să circuli pe stradă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat. Cel mai periculos este să stai pe stradă în ajun, când cei morți se pregătesc să meargă la Cer.
Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura pentru a nu ridica praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul, ca să nu ajungă în mâncarea morţilor. Gospodinele pregătesc pentru această zi cele mai bune bucate, scot din butoi vin de calitate și invită la masă apropiații, pentru a se mânca în numele celor adormiți.
De Moșii de toamnă nu se spală, nu se muncește, iar toată lumea trebuie să fie curată și aranjată. Mai mult, femeile trebuie să aibă capul acoperit.