Ce nu ai voie să mănânci în Joia Mare. Tradiția cea mai importantă

15.04.2020
Ce nu ai voie să mănânci în Joia Mare. Tradiția cea mai importantă

Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. Există numeroase tradiții legate de această sfântă zi, însă una dintre ele este poate cea mai veche și mai bine păstrată din lume. Iată ce nu ai voie să mănânci în Joia Mare!

Ce nu ai voie să mănânci în Joia Mare. Tradiția cea mai importantă

În Joia Mare, sunt amintite patru evenimente importante: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos; Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, numită şi Euharistia; rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

Există numeroase tradiții importante legate de această zi, însă cea mai importantă este cea legată de alimentație. În Joia Mare nu ai voie sub nicio formă să mănânci oteț sau untdelemn. Explicația este una simplă: fiind în Săptămâna Patimilor, în care trebuie să postim gândindu-ne la sacrificiul suprem făcut de Hristos pentru umanitate, nu trebuie să consumăm lucrurile cu care a fost batjocorit Mântuitorul de către semenii noștri.

În timpul patimilor, lui Iisus i s-a dat oțet, iar apoi a fost uns cu untdelemn, la coborârea de pe cruce în mormânt. Astăzi nu trebie să mănânci nici urzici, pentru că Iisus a fost bătut cu urzici.

Iată una dintre cele mai importante rugăciuni care se rostesc cu evlavie în Joia Mare:

Rugăciunea Sfântului Antim Ivireanul

Dumnezeule și Parinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu și m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura. Călăuzește-mă cu Duhul Tău cel Sfânt și invață-mă îndreptările Tale. Câte ți-am gresit până în acest ceas, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbește, lasă, iartă, după mare mila Ta. Ca, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea.
Tu ești Unul Sfânt, ajutător, puternic și apărător al vieții noastre și pe Tine Te laudă toată zidirea in veci. Amin.”