Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim, sarbatoare cunoscuta popular sub numele de Florii este una din cele mai importante din Romania. De acest eveniment religios care a avut loc in urma cu mai bine de 2.000 de ani sunt legate o serie de traditii si obiceiuri, iar in Duminica Floriilor anumite lucruri sunt interzise.
1. Se spune ca persoanele care isi uita mortii in ziua de Florii, adica nu le ingrijesc mormintele si nu aprind o lumanare langa o ramura de salcie nu vor avea parte de sprijin la batranete.
2. In Muntenia se spune ca nu e bine sa te speli pe cap in aceasta zi. Este duminica in care infloresc pomii, iar cei ce isi spala parul vor deveni carunti.
3. Nu e bine ca fetele nemaritate sa tina zestrea inauntru. In aceasta zi sunt scoase afara toate obiectele care au o insemnatate spirituala importanta pentru domnisoare. Hainele si vesela, cele mai valoroase lucruri sunt scoase dimineata afara dupa cantatul cocosului.
4. Gospodaria nu se stropeste cu parfum sau cu alte obiecte moderne, ci cu apa sfintita luata de Boboteaza. Se spune ca stropirea camerelor si a peretilor acestora cu agheasma va instaura armonia in familie, iar membrii acesteia vor fi sanatosi tot anul.
5. Din aceasta zi nu se mai folosesc urzicile pentru mancare pentru ca se spune ca nu mai sunt comestibile.
6. Oamenii zgarciti, cei care nu vor sa impartaseasca bucuria sarbatorii si nu dau de pomana celor necajiti se vor umple de bube si pistrui.
7. In aceasta zi nu se spala si nu se calca haine. De asemenea, nu se coc prajituri in cuptor. Mancarea trebuie pregatita cu o zi inainte mai ales daca necesita mult timp.
8. Ramurile de salcie sfintite in biserica nu se arunca. Conform traditiei, cei care sfintesc salcia si o arunca apoi la gunoi isi anuleaza fericirea. De asemenea, acest gest este considerat o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.
Ramurile de salcie se pun la icoane sau in colturile casei. Acestea au rolul de a inlatura energia negativa din mediul inconjurator si de a proteja casa si familia.
9. Tot in aceasta zi se spune ca nu este bine ca oamenii sa se certe. Sfada din aceasta zi aduce neintelegere, mai ales daca porneste la masa, imediat dupa ce credinciosii au ajuns de la biserica. In aceasta zi se pot consuma vin si peste, caci se da dezlegare la aceste alimente.
10. Pe vremuri, in satele romanesti se practica un obicei tare ciudat. La miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc si cu firele de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari.
In dimineata zilei de Florii, fetele se spalau cu aceasta apa pe cap, aruncand apoi apa la radacina unui pom fructifer. Ele purtau ciucurii in par sau chiar naframa, in functie de caz. Se credea ca acest obicei le va asigura un par frumos si bogat.
Anul acesta Floriile pica pe 9 aprilie. In anul 2018, Intrarea in Ierusalim a Mantuitorului va cadea pe 1 aprilie, in anul 2019 pe 21 aprilie, in 2020 pe 12 aprilie. Vorbim aici despre Biserica Crestin Ortodoxa.
Acest site foloseste cookies.
Read More