Ce să nu faci sub nicio formă de Sfânta Parascheva. Mare greșeală

14.10.2020
Ce să nu faci sub nicio formă de Sfânta Parascheva. Mare greșeală

Sfânta Parascheva este sărbătorită azi, 14 octombrie. Până anul acesta, un număr mare de pelerini de pretutindeni venea să se închine la moaștele Sfintei, însă acum este o situație dificilă, deoarece pandemia și creșterea semnificativă a îmbolnăvirilor a dus la închiderea pelerinajului.

La slujba din această zi vor participa doar 500 de persoane, iar la racla sfântă s-au putu închina doar cei care locuiesc în județul Iași, pentru a fi evitată o tragedie. Deși mai mulți credincioși au protestat, decizia luată de autorități nu a putut fi schimbată. Cei care doresc să se roage, pot merge la biserică și să participe la slujba închinată Sfintei Parascheva. Află și ce nu trebuie să faci azi sub nicio formă pentru a-ți merge bine tot restul anului.

Sfânta Parascheva- obiceiuri și tradiții

Sfânta Parascheva este sărbătorită azi de credincioșii de pretutindeni. Deși nu vor putea să se închine la racla cu moaștele ei, cu toții pot merge la biserică să se roage. În plus, mulți dintre români țin cont și de anumite tradiții și obiceiuri în această zi, pentru a se asigura că le va merge bine mereu și vor fi feriți de ghinion.

Ziua de 14 octombrie este zi de post pentru credincioși, iar oamenii nu lucrează în gospodării și nu fac treburi la câmp, pentru a se feri de bolile de ochi și de cap. Tot azi se pomenesc cei trecuți în neființă și se împart bucate celor amărâți. Printre alimentele din pomană se numără covrigii, lipiile, pâinea, mustul nou sau vinul roșu. De evitat sunt: nucile, castraveții, pepenele roșu sau orice poamă în formă de cruce.

Femeile nu au voie să toarcă, să calce și să coasă, iar în cazul în care o vor face, o să le iasă negi pe mâini. Nici bărbații nu au voie să muncească azi. În caz contrat, casa le va fi lovită de trăsnet și peste ea o să cadă grindă și o va distruge.

Conform tradiției, se spune că femeile însărcinate trebuie să dea de pomană sărmanilor azi. Pentru bunătatea lor, Sfânta Parascheva le va ocroti și le va feri de durerile nașterii. În schimb, dacă ești necăsătorită, nu trebuie să faci treburi gospodărești în această zi, pentru că riști să nu te mai măriți în veci și toată viața vei rămâne singură.

În gospodăriile celor de la țară se aprind focuri pentru a alunga spiritele rele. În funcție de cum stau așezate oile azi, ciobanii prevestesc vremea: dacă stau îngrămădite, iarna va fi una foarte grea, iar dacă stau răsfirate, va fi blândă. Tot acum afli cum va fi vremea în următoarea perioadă. Dacă afară este frumos sau mohorât, așa vor fi toate sărbătorile până la finalul anului. Dacă ziua de azi va fi una ploioasă, atunci înseamnă că suntem din ce în ce mai aproape de iarnă și că urmează ca ploile să cadă cât de curând.

Azi e bine să începem pregătirile pentru iarnă, să cumpărăm haine groase și pături. Tot azi se pregătesc cojoacele și se dau spre vânzare. Atenție! Indiferent cât ar fi de frig, nu se face focul în sobă! Se spune că în suflete stă cu adevărat căldura în această zi închinată Sfintei Parascheva.