Calendarul ortodox din 18 februarie îl cinstește pe Sfântul Leon, Papă al Romei. Toți credincioșii trebuie să știe că acest Sfânt a avut o contribuție semnificativă în Hristologie – învățătura ortodoxă despre cele două firi și persoana lui Iisus Hristos. Aprinde o lumânare, citește Troparul Sfântului Leon, precum și o rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos. Papa Leon I este unul dintre sfinții Bisericii nedespărțite ai primului mileniu creștin, pe care îi regăsim în Calendarul Ortodox. Leon s-a născut în Italia, într-o familie de creștini.
Sfântul Leon, Papa al Romei este pomenit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, în ziua de 18 februarie. Se știe despre el că s-a afirmat și ca apărător al dreptei credințe împotriva ereziei lui Eutihie și Dioscor. În cadrul celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, ținut în anul 451, a fost citită și epistola Sfântului Leon, în care el susținea cu tărie cele două lucrări și cele doua voințe în Hristos.
Rugăciune de iertare de păcate către Domnul Iisus Hristos
Leon a fost numit Papa al Romei după moartea Papei Sixt al III-lea, pe vremea când era arhidiacon. Papa Leon I a fost cel care a salvat orașul de la distrugere, atunci când Attila și hunii săi s-au apropiat de Roma.
Sfântul Leon i-a întâmpinat îmbrăcat în veșminte arhierești și a negociat cu Attila, determinând-ul să se retragă. Leon Papa al Romei a trecut la cele veșnice în anul 461. În anul 668, mormântul său a fost mutat în biserica mare a cetății, iar mai apoi a fost înălțat spre o mai mare cinste.
Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata Leon, intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
Sfântul Leon cel Mare a avut o mare contribuție în hristologie. Hristos e Dumnezeu adevărat și Om adevărat. El are doua firi: omenească și dumnezeiască, dar o singură Persoană.
Cele doua firi nu se amesteca, ci ele lucrează în comuniune una cu alta, ceea ce e propriu fiecăreia: Logosul, cele ale Logosului, iar trupul, cele ale trupului. Aceasta unitate face posibilă comuniunea însușirilor. Domnul Hristos este văzut și nevăzut, de înțeles și de neînțeles, răstignit și înviat. Domnul S-a întrupat pentru a ne mântui prin patima și moartea Sa.
Acest site foloseste cookies.
Read More