Connect with us
Cea mai importantă rugăciune din Vinerea Mare

Spiritualitate

Cea mai importantă rugăciune din Vinerea Mare

Cea mai importantă rugăciune din Vinerea Mare trebuie rostită de la primele ore ale dimineții, cu evlavie în suflet și candela aprinsă. Este o rugăciune care aduce binecuvântări în casa în care este rostită, potrivit tradiției. Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, o zi plină de însemnătate, în care tradițiile trebuie respectate cu sfințenie.

Cea mai importantă rugăciune din Vinerea Mare

În Vinerea Mare se ține post negru și nu se consumă decât apă și pâine. Bineînțeles, acest obicei este ținut de persoanele sănătoase și în putere. Pentru cei în vârstă sau bolnavi se respectă postul normal, fără carne, lactate, dulce, vine sau untdelemn.

Un obicei din bătrâni spune că astăzi nu se consumă urzici sau oțet, pentru că Domnul Iisus Hristos a fost batjocorit cu acestea când a mers pe drumul patimilor.  Astăzi nu se spală, nu se cală și nu se face curat în gospodărie. De asemenea este interzis să coci sau să gătești. Ziua se petrece în rugăciune și liniște.

Rugaciunea din Vinerea Mare catre Domnul nostru Iisus Hristos:

„Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Isus, tu care, pentru a obţine pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, aminteşte-ţi că sunt una din oiţele pe care le-ai răscumpărat cu preţul Sângelui tău prea sfânt; tu care, atunci când toţi oamenii din jur mă vor abandona şi nimeni nu va putea să-mi dea un ajutor, eşti singurul care vei putea să mă mângâi şi să mă salvezi, învredniceşte-mă să te primesc ca viatic; nu permite ca să te pierd pentru veşnicie şi să fiu izgonit în infern, departe de tine.

O prea iubitul meu Mântuitor, binevoieşte a mă primi în rănile tale sfinte; de pe acum te îmbrăţişez şi voiesc să-mi dau sufletul, cu ultimul meu suspin, în Rana plină de iubire a coastei tale, spunând acum pentru atunci: Isuse al meu, iertare şi îndurare pentru meritele Sfintelor tale răni! Amin.”

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top