Cele mai frumoase urări de Sfântul Dumitru. Gânduri bune pentru toți apropiații

25.10.2020
Cele mai frumoase urări de Sfântul Dumitru. Gânduri bune pentru toți apropiații

Sfântul Dumitru este sărbătorit an de an de toți credincioșii, la data de 26 octombrie. Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători ale toamnei, având în vedere că Sfântul Dumitru a fost recunoscut pentru numeroasele minuni pe care le-a înfăptuit. Numeroși români poartă numele acestui sfânt, motiv pentru care ne-am gândit să vă oferim unele dintre cele mai bune idei de urări pentru cei dragi, care să le facă ziua mai bună.

Urări pentru cei care poartă numele Sfântului Dumitru

Sfântul Dumitru este sărbătorit pe 26 și 27 octombrie și este unul dintre cei mai renumiți sfinți, datorită minunilor pe care le-a executat de-a lungul existenței sale. Acesta a făcut mereu Cuvântul și Voia Domnului și a avut un aport important în religia noastră.

Mulți români îi poartă numele marelui sfânt. Peste 315.000 de oameni îşi sărbătoresc numele de sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Dintre aceştia, 38.195 sunt femei, iar 277.700 sunt bărbaţi, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Nume sărbătorite de Sfântul Dumitru sunt: Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitra, Dima, Mimi, Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitrița, Demetra, Dumitrana, Mița, Dumitriţa, Mimi. Dintre femeile care se sărbătoresc cu ocazia acestei zile, 29.941 poartă numele de Dumitra, 6.580 Dumitriţa , 480 Mitra, 383 Dumitrica, 340 Demetra, iar 337 Dumitrana. În ceea ce privește bărbații, cei mai mulţi poartă numele de Dumitru, respectiv 261.437. Un alt nume des întâlnit și purtat de 8112 români este Mitică, iar 5.393 se numesc Dimitrie și 1.036 Dumitrache.

Numele DUMITRU își are originea în Grecia Antică, de la prenumele Demetrios. Sintagmele grecești “de” (pămant) și “meter” (mamă) ne explica semnificația numelui și anume: “iubitor al pământului”. Persoanele care poartă acest nume au caractere tari, sunt foarte determinate, ambițioase și nu se lasă niciodată învinse. Le plac provocările și sunt foarte credincioase.

Cu toții avem un apropiat care poartă acest nume și cu siguranță vrem să îi transmitem gânduri bune. Iată aici câteva idei de mesaje și urări cu care vei uimi.

Urări emoționante de Sfântul Dumitru

Astăzi e ziua în care tu îţi sărbătoreşti numele, iar eu vin în întâmpinarea ta, să-ţi urez un călduros: La mulţi ani!

Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar ştii că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că… La mulţi ani !

Cel mai frumos la mulți ani îi transmit celui mai frumos nume, Dumitru. La mulți ani și cât mai mulți bani și sănătate, pentru că e mai scumpă decât toate!

Sfântul pe care părinţii ţi l-au dăruit ca protector, când ţi-au ales numele, să-ţi călăuzească paşii pe calea speranţei, bucuriei şi sănătăţii!

Fie ca toate împlinirile, sănătatea și spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă!

Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea dorinţelor atât pe plan profesional, cât şi pe cel privat. Să îţi dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet. Să ţi se împlinească visele şi să te poţi bucura de tot ce ai!

Să primeșți flori de ziua ta și să înveți de la fiecare floare să iubeșți, să strălucești, să aduci bucurie și sărbătoare! La mulți ani de Sfântul Dumitru!

De ziua ce-ţi surâde-n prag, şi-i porţi frumosul nume, eu iţi doresc tot ce-i mai drag, şi mai frumos pe lume !

Îţi urez ca ziua numelui să îţi aducă o rază de soare, să ai inima plină de speranţă, iar anii ce vin să îţi aducă numai împliniri şi bucurii. La mulţi ani Dumitru!

Sfântul Dumitru să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de cei dragi.

Fiecare pas pe care-l faci în viaţa ta, să-ţi fie călăuzit de Sf. Dimitrie. La multi ani binecuvântaţi !

Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul unei privighetori şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori. La mulţi ani!

La mulţi ani, Dumitriţa! Să fii fericită şi mereu însoţită de cei care merită să te iubească!

Articolul continua dupa publicitate

Onomastică plină de voie bună. La mulţi ani, Dumitru!