Connect with us
Lucruri pe care nu le știai despre Sfântul Andrei. Cine a fost, de fapt, Ocrotitorul României

Spiritualitate

Lucruri pe care nu le știai despre Sfântul Andrei. Cine a fost, de fapt, Ocrotitorul României

Ziua de 30 noiembrie este una dintre cele mai importante, fiind sărbătorit Sfântul Andrei. Despre el se spune că a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Înainte de asta, a fost uucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, care l-a învățat o mulțime de lucruri despre credinșță și iubirea față de Dumnezeu. Sfântul Andrei este mărit de către români, iar mulți dintre aceștia îi poartă numele. Află lucruri interesante despre Marele Apostol și vezi cine a fost cu adevărat el.

Curiozități despre Sfântul Andrei

Sfântul Andrei este considerat „Ocrotitorul României” sau „Patronul spiritual al românilor”, deoarece el este cel care a creştinat poporul român după ce a poposit în Dobrogea. În plus, el patronează și alte unsprezece state și regiuni – Scoția (steagul scoțian reprezintă crucea în formă de X a Sfântului Andrei), Barbados, Georgia, Ucraina, Rusia, Polonia, Sicilia, Grecia, Cipru, Tenerife și Malta.

Despre Sfântul Andrei se spune că înainte dea devenit apostol a fost pescar pe Marea Galilee, iar marinarii și pescarii îl considerau protectorul lor. El a trăit din pescuit până când l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului, atunci când s-a horătâr să i se alăture și să devină învățăcelul acestuia. În plus, el ar fi fost primul discipol al lui Iisus, dar și printre preferați, alături de Petru, Ioan și Iacob.

Sfântul Andrei a făcut mereu voia Domnului și a propovăduit Evanghelia. El a murit ca martir în ziua de 20 noiembrie a anului 60 e.n și a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Se spune că după moartea lui a izbucnit din senin o furtună puternică, care i-a orbit pe toți cei care participaseră la răstignire.

Din dat de 30 noiembrie se zice că începe, în mod oficial, iarna. În această noapte sunt favorizate vrăjile, motiv pentru care vrăjitoarele sunt foarte solicitate în preajma acestei sărbători. În această noapte ies lupii și strigoii. Pentru a te proteja, ai grijă să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu arunci gunoiul afară. Mai mult, se așază usturoi la ușă și la ferestre.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie în 1995. În anul 1997, el a fost numit ”Ocrotitorul României” de către Sfântul Sinod, care a decis și ca ziua de prăznuire a acestui sfânt să fie zi națională liberă din 2012.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top