Profeția APOCALIPTICĂ a pustinicului din Munții Rarău. Viziunile l-au transformat în PROFET

Pustnicul Zosima din Munţii Rarău a fost un sihastru ce nu a fost văzut mai de nimeni, multă lume considerând că, de fapt, la baza existenţei sale ar sta o legendă şi că pustinul Zosima nu ar fi existat niciodată.

A trăit 129 de ani

Pustnicul Zosima a murit în octombrie 2008, la vârsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a îngropat, în munţii Giumalău, într-un loc pe care nimeni nu îl ştie. Există o legendă conform căreia pustnicul Zosima ar bântui şi acum pădurile din Munţii Rarău.

Un anume Ioan Baron a fost ucenicul călugărului Zosima, el fiind cel care l-a îngropat pe sihastru. Se spune că pustnicul şi-ar fi prezis cu un an înainte moartea, nimerind data exactă. Înainte de a-şi da ultima suflare, Zosima şi-a săpat singur groapa, după care l-a aşteptat pe Ioan Baron, care l-a aşezat în mormânt şi a pus pământ peste el.

„O să fie mare măcel în oraşe.”

Ultima dorinţă a sihastrului a fost aceea de a nu-i fi pusă cruce deasupra mormântului pentru a nu şti nimeni unde este îngropat. Zosima nu a dorit să fie deranjat de eventuali pelerini, după trecerea în lumea de dincolo. Nimeni nu ştie astăzi unde este groapa pustnicului Zosima, susține RomâniaTV. Chiar se zvoneşte că sihastrul, de fapt, ar bântui pădurile de la poalele Giumalăului, fiind descris ca fiind un bătrân cu părul şi cu barba lungă până la pământ.

El ar fi fost mai multe persoane, însă reuşea de fiecare dată să dispară, evitând să vorbească sau să vadă alţi oameni.

„O să fie mare măcel în oraşe. O să fie mai rău decât ţi-a spus părintele Pustnic. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie. O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat”, i-ar fi spus pustnicul Zosima ucenicului său Ioan Baron.

Călugărul Zosima a vieţuit până în anul 1959 la Mănăstirea Rarău, când a fost nevoit să plece de acolo de frica comuniştilor. Nimeni nu a mai ştiut de el până în anul 2000, spunându-se că ar fi murit. El se deplasa desculţ cu ajutorul a două beţe, nu vorbea decât noaptea şi tot timpul avea prin păr şi barbă frunze. Sihastrul nu prea mânca şi iarna nimeni nu ştia unde se adăposteşte.