Connect with us
Reguli în biserici din 17 iulie. Masca de protecție, obligatorie în continuare

Spiritualitate

Reguli în biserici din 17 iulie. Masca de protecție, obligatorie în continuare

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii. În România, situația se agravează pe zi ce trece, având în vedere că numărul de infectări a crescut considerabil. Au fost atinse recorduri de îmbolnăviri zilnice, mai mari decât cifrele înregistrate la începutul crizei sanitare, ceea ce a determinat autoritățile să ia măsuri de prevenire ale unei ulterioare tragedii. Astfel, starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând de azi, 17 iulie. Mai multe măsuri au fost impuse odată cu această decizie, însă, în ceea ce privește bisericile, nu au fost aduse modificări, ci se respectă, în continuare, reglementările impuse anterior.

Reguli în biserici din 17 iulie. Masca de protecție, obligatorie în continuare

BOR a informat vineri că, în contextul prelungirii stării de alertă, începând cu data de 17 iulie, nu există reguli noi în ceea ce priveşte viaţa religioasă, dar a reamintit îndrumările date cu o lună în urmă privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult.

Astfel, între credincioși se va respecta distanța socială, iar ăn cazul în care spațiul nu este suficient, restul persoanelor vor asculta slujba de afară, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer libe, cu păstrarea unei distanțe de 1,5 metri în orice direcție. Masca de protecție va fi obligatorie în incinta bisericii, scutiți fiind cei care din personalul bisericii care rostesc rugăciuni și cântă.

Condiții de intrare în biserică

De asemenea, biserica va fi deschisă pentru credincioși în fiecare zi, pentru a răspunde tuturor solicitărilor acestora care nu au putut fi efectuate în zilele de sărbătoare, precum spovedania, împărtășania sau citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Programarea la spovedanie se va face din timp, pentru a fi evitată aglomerația

De altfel, se va efectua un triaj epidemiologic, iar cei care prezintă simptome evidente și nu trec testul temperaturii, nu vor putea participa la slujbe. De asemenea, cei aflați în carantină, cei bolnavi sau cei care au avut contact cu o persoană venită din zone cu risc de infectare ridicat, sunt rugați să nu vină la biserică.

Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

Se va evita contactul direct cu personalul bisericii. Acolo unde este posibil, se vor așeza despărțitoare de plexiglas, iar fiecare biserică va pune la dispoziție soluții dezinfectante pentru mâini. Biserica va fi bine aerisită la fiecare patru ore. Se va evita atingerea clanțelor și a altor obiecte. De asemenea, unde este posibil, oamenii vor intra și vor ieși prin locuri diferite.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top