Rugăciune de Crăciun. Toată lumea ar trebui să o rostească de Nașterea Domnului

24.12.2020
Rugăciune de Crăciun. Toată lumea ar trebui să o rostească de Nașterea Domnului

Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători și pline de har. Cu ocazia acestui eveniment, oamenii devin mai buni, mai iertători și lasă spiritul Crăciunului să îi cuprindă pe deplin. În majoritatea zonelor din țară, românii îmbracă cele mai frumoase straie și merg la biserică pe 25 decembrie, pentru a participa la slujba de Nașterea Domnului. Totuși, nu trebuie să uităm că ne putem ruga oricând dorim, iar în această zi putem rosti o rugăciune foarte puternică.

Cea mai puternică rugăciune de Crăciun

Crăciunul este plin de emoție, bunătate și credință. Cu ocazie Nașterii Domnului, trebuie să fim mai buni, mai iertători și iubitori. Pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu în această perioadă, este bine să ne rugăm și să comunicăm mai mult cu Dumnezeu, așa cum am fost educați încă de mici.

Rugăciunea pe care o punem la dispoziție este una dintre cele mai frumoase și puternice, prin care cerem lui Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei dragi nouă și să le ierte păcatele făcute cu sau fără voia lor. În plus, prin această rugăciune credincioșii îi mulțumesc Domnului pentru ceea ce primesc și pentru toate dorințele pe care le-a îndeplinit pentru ei.

„Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele și pe cei pe care îi iubesc, și pe cei care citesc această rugăciune chiar acum. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei și puterii Tale nemărginite.

Duhule Sfânt, te rog să-i ajuți, chiar în acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruiești pacea și milă Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, te rog să le-o împlinești.

Binecuvântează-le Tu căminul, familia, munca, da-le Înțelepciune și Lumină în viață lor. Binecuvântează-i când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor și deschide-le calea.

Călăuzește-i și ocrotește-i clipă de clipă în toată viața lor.Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință sau pe cele pe care nu și le amintesc.

Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfîntă, În Numele Fiului Tău, Iisus Hristos. Doamne Tată, Fiule și Duhule Sfânt, vă mulțumesc că veți face mai mult decât pot eu cere. Amin!”

Cu ocazia sărbătorilor, poți comunica cu Dumnezeu și prin gândurile bune față de cei dragi, prin post și chiar prin fapte bune. Orice gest frumos făcut pentru aproapele tău va fi văzut de către Domnul.