A început Săptămâna Mare, ultima săptămână în care credincioșii postesc și se roagă, așteptând Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Este o săptămână plină de însemnătate, iar credincioșii țin cont de obiceiurile fiecărei zile.
Dacă ziua este destinată ultimelor pregătiri de dinaintea Paștelui, seara este pentru rugăciune și pentru mersul la biserică, la denie.
În Marțea Mare, a doua zi din Săptămâna Patimilor, se citește în biserică pilda celor zece fecioare.
Aceasta pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „neînţelepte” sau nebune, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunti. Hristos se numeşte pe sine „mire”. Apostolii, la rândul lor, poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele „neînţelepte” (nebune) cer celor înţelepte să le împrumute din untdelemnul lor.
Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreuna cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și uşa se închide. Ajung și fecioarele nebune, dar găsesc ușa închisă. Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere.
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac, în general, treburile grele pe lângă casă. Marţea Mare este ultima zi în care gospodarii mai pot face treburi pe câmp. De asemenea, gospodinele nu mai au voie să spele și să calce în zilele următoare, aceasta fiind ultima zi. Din această zi, se spune că bărbaţii trebuie sa stea pe lângă casă și să își ajute soțiile.
Se mai spune şi că bărbaţilor care îşi ajută soţiile cu treburile din casă le va merge bine tot anul. În această zi, tăranii obișnuiau să se spele ritualic pentru a seca bolile.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-04-22T17:43:18+03:00 17:43
Acest site foloseste cookies.
Read More