Sfântul Ioan Botezătorul – Sărbătoare cu cruce roșie pe 7 ianuarie. Iată ce nu este bine să faci

06.01.2018
Sfântul Ioan Botezătorul – Sărbătoare cu cruce roșie pe 7 ianuarie. Iată ce nu este bine să faci

Sărbătoarea de pe 7 ianuarie este cunoscută drept Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau „Sant-Ion” sau „Înaintemergătorul Domnului”.

Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut drept ultimul prooroc din Vechiul Testament ce a anunțat venirea Mântuitorului. Cel mai important mesaj pe care îl transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

Așadar, e bine ca în ziua de Sfântul Ioan să îi urmăm cuvântul și să ne căim de păcate, să ne rugăm Domnului și să îi cerem iertarea. Însă, iată ce NU e bine să faci de Sfântul Ioan.

Sântul Ioan- ce NU este bine să faci în această zi

Este o sărbătoare marcată cu o cruce roșie în calendarul ortodox, astfel că, asemenea tuturor sărbătorilor mari, de Sfântul Ioan nu se spală, nu se lucrează, nu se face curat.

Pe de altă parte, se spune că pe 7 ianuarie e bine să petreci. Cine NU se bucură în această zi va fi TRIST tot anul!

Totuși, la petrecere (care este, de regulă, închinată celor ce poartă numele Sfântului Ioan / Sfântului Ion) NU SE BEA VIN ROȘU – băutura amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței sale. Se bea vin alb, sfințit întâi la biserică.

NU e bine să eviți petrecerea pentru că, prin această sărbătoare, se spune că Dumnezeu ferește gospodăriile de foc și de fiare sălbatice.

Citește și: Tradiții, obiceiuri, superstiții de Sfântul Ioan Botezătorul

În ziua Sfântului Ioan NU SE STINGE CANDELA! Se spune că arde în această perioadă pentru a aduce bunăstare în familie, iar membrii să ia doar decizii înțelepte.

Pe 7 ianuarie, în calendarul ortodox, este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Iată ce tradiții și obiceiuri e bine să respecți de Sfântul Ioan Botezătorul ca să ai spor și sănătate.

Sfântul Ioan Botezătorul – tradiții, obiceiuri, superstiții.

Sfântul Ioan este considerat ocrotitorul copiilor, iar această sărbătoare se respectă pentru a se naște prunci sănătoși, fără malformații sau alte probleme.

Ziua în care este cinstit Sfântul Ioan Botezătorul este una de bucurie și se spune că cine nu este vesel pe 7 ianuarie va fi trist pe tot parcursul anului. Se mai spune, conform tradiției, că după ziua Sfântului Ioan se „înmoaie frigul”, adică vremea devine mai călduroasă.

Un obicei care încă se respectă, mai ales în zonele rurale, este „Iordăneala” – tinerii iau agheasmă de la preot în ajunul zilei de Sfântul Ioan, apoi merg la biserică și în ziua de 7 ianuarie, iar după terminarea slujbei stropesc oamenii care ies din biserică.

Oamenii „iordăniți” îi răsplătesc pe tineri cu bani. Se spune că fiecare om trebuie stropit cu agheasmă în această zi pentru a-i merge bine tot anul. Casele se stropesc, de asemenea, cu agheasmă, iar candela trebuie să ardă toată ziua.

La biserică se aduc pâini, cozonaci, brânză, ouă și vin alb care se sfinșesc și se împart sărmanilor. Se fac pomeniri în numele morților.

În special în zonele din Transilvania și Bucovina se respectă o tradiție cunoscută drept „Udatul Ionilor” – cei care serbează ziua numelui sunt stropiți cu apă, „botezați”, apoi trebuie să dea o petrecere.

În Câmpulung Muscel, femeile care poartă numele Ioana sărbătoresc prin a consuma teiata, o băutură din flori de tei considerată a fi tonic pentru trup și suflet.

Citește și: Intrare gratuită la cinema de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie 2017

Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți în România, iar de ziua lui se respectă numeroase tradiții. Reamintim că în această zi trebuie să fii vesel și să îi sărbătorești de cei care poartă numele Sfântului Ioan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *