Connect with us
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cea mai puternică rugăciune

Spiritualitate

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cea mai puternică rugăciune

Data de 29 iunie reprezintă o zi de sărbătoare pentru credincioși. Această zi este marcată în calendar cu cruce roșie, fiind rememorați doi sfinți importanți. În fiecare an, credincioșii de pretutindeni îi sărbătoresc cu rugăciune pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi sunt considerați apostolii care au contribuit cel mai mult la răspândirea creștinismului în lume, alături de Sfântul Andrei, cel care a introdus creștinismul în România. Credincioșii respectă această zi și se roagă celor doi sfinți pentru sănătate și bunăstare în familie.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cea mai puternică rugăciune

Unele rugăciuni chiar au puteri miraculoase, atunci când sunt rostite cu credință și iubire de Dumnezeu. Se spune că cine rostește această rugăciune închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel va fi ferit de boli, pagube, nedreptăți și răutățile celor din jur. Mai poate alunga neliniștile sufletești. Se rostește în ziua praznicului Sfinților Apostoli.

Această rugăciune se rostește în fața unei icoane cu Sfinții Petru și Pavel, cu o lumânare aprinsă sau o candelă. E bine să spui rugăciunea dimineața, după ce ai băut puțină aghiasmă sau ai luat anafura de peste an.

Rugăciunea Sfinților Petru și Pavel

„Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin”, este rugăciunea către Sfinții Petru și Pavel.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top