Lăsatul Secului este consemnat în calendarul creștin ortodox la data de 14 noiembrie. Este ziua în care se consumă pentru ultima oară până la Crăciun, mâncăruri și alimente care vor fi itnerzise pe toată perioada postului. este o zi în care toți creștinnii se întâlnesc la mese bogate, cu mâncăruri alese, chiar înainte de a intra în cel mai greu post din an.
Tradițiile și obiceiurile de Lăsatul Secului sunt foarte multe și variază de la o zonă la alta, însă peste tot sunt păstrate cu sfințenie din cele mai vechi timpuri. Acestea se respectă mai ales în zonele rurale, unde bătrânii au avut grijă să le transmită mai departe și celor tineri chiar și cele mai mărunte obiceiuri din această zi. Cert este că peste tot se respectă cel mai cunoscut obicei: acela de a întinde o masă foarte bogată, cu mâncăruri alese, la care sunt invitați toți ai casei, dar și prieteni și vecini sau rude îndepărtate. După această masă îmbelșugată începe un post lung și destul de greu, așa că românii se asigură că vor consuma toate alimentele de care le va fi dor în perioada de post.
În Bărăgan există o tradiție foarte veche conform căreia se strâng toate resturile de la masă într-o față de masă curată, iar a doua zi acestea se aruncă spre răsărit rostind cuvintele: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Din bătrâni se spune că astfel țăranii se asigură că vor avea rod bun în anul care vine și ogoarele nu se vor strica dinc auza păsărilor.
O altă tradiție care se ține în special în Ardeal spune că femeile nu au voie să coasă, să calce și să spele în ziua de Lăsatul Secului. Respectând această zi ca pe o sărbătoare ele se feresc de boli și necazuri în familie.
Tot în această zi, în mai multe zone ale țării, femeile pregătesc turte simple de mălai pe care le dau de pomană de sufletul celor adormiți. O tradiție foarte veche care se mai ține în puține sate spune că atunci când vei da lucruri din casă cu împrumut în ziua de Lăsatul Secului, lupii vor coborâ în sat.
Acest site foloseste cookies.
Read More