Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce nu ai voie să faci, ca să îți meargă bine tot anul

Ultimul update: luni 22 aprilie 2019 17:39 Data publicării: luni 22 aprilie 2019 17:39
Autor , în Spiritualitate

Săptămâna mare, numită și Săptămâna Patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor Paște.

Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, în care credincioșii merg seară de seară la biserică pentru a asculta slujba.

Luni se citește istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament, în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Citește și: Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceuri în Marțea Mare. Ce NU ai voie să faci

Femeile încep curățenia de Paște, pentru că toată casa trebuie să fie curățată, aerisită și văruită. De asemenea, se spală tot din casă. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”, se spune din bătrâni.

Marți, denumită și Marțea Seacă, este dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor. Pentru Marțea Seacă, există superstiția conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. Credincioșii sunt îndemnați la priveghere.

Pentru Miercuri, denia îl pomenește pe Iuda, apostolul care îl trădează pe Iisus, dar și pe Maria, femeia care îi spală picioarele lui Iisus.

În anumite zone din țară, există obiceiul ca miercuri seara, când soarele asfințește, copiii să meargă cu colindul, la sfârșit primind ouă pentru a le roși.

Joi este citită Denia celor 12 Evanghelii. Credincioșii vin la biserică, unde își pun 12 dorințe care se pot îndeplini peste an.

În Joia Mare, în multe locuri din țară există obiceiul de a se înroși ouăle. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

Vinerea Mare este cea mai tristă zi, se rememorează aducerea lui Iisus Hristos la judecată. De asemenea, și răstignirea și luarea de pe cruce. Credincioșii merg pentru a trece pe sub masă, apoi seara merg la slujba Prohodului. Se face înconjurul bisericii și se duce lumina acasă.

Tradiția spune că în Vinerea Mare se ține post negru. Dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos. Dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul. Femeile nu au voie să coasă, să țeasă, nu coc pâine sau altele asemenea, fiindcă este mare pericol de boală și spirite rele.

În Sâmbăta Mare, credincioșii se pregătesc pentru a merge la biserică

Sâmbăta Paştelui, ultima zi a Săptămânii Mare este zi de reculegere. Credincioșii îmbracă hainele bune și se pregătesc pentru a merge la biserică. Iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat!“ şi răspund „Adevărat a înviat!“, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălţare.

În Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să se ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie. Așa pot primi Învierea Domnului cu bucurie.

CITEȘTE ȘI: Sâmbăta lui Lazăr. Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
O nouă sărbătoare şi încă o zi liberă pentru români. Când vom sta acasă

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii