Connect with us
Vinerea Sfântă Mare, sărbătoare mare pe 10 aprilie Post Alb la Catolici

Spiritualitate

Vinerea Sfântă Mare, sărbătoare mare pe 10 aprilie Post Alb la Catolici

Vinerea Sfântă la Catolic pe 10 aprilie sau Vinerea Mare în termeni populari este în Calendarul Romano-Catolic. VINEREA SFÂNTĂ (Patima şi moartea Domnului) (post şi ab.Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie

Vinerea Sfântă tradiții și obiceiuri 10 aprilie 2020

Pentru toți creștinii, atât catolici cât și ortodocși, zilele ce preced sărbătoarea Învierii Domnului sunt pline de încărcătură spirituală. Evenimentul care a deschis celebrările a fost Liturghia Crismei celebrată joi dimineață în Catedrala Sfântul Iosif din București.

La această liturghie au participat toți preoții din Arhidieceza de București. Pe deplin conştienţi că misiunea lor este de a transmite oamenilor speranţă şi bucurie precum şi de a fi în mijlocul comunităţilor lor flăcări vii ale lui Isus Cristos. Toţi preoţii au pornit spre altar, printr-o procesiune solemnă care a simbolizat drumul pe care fiecare dintre ei îl are de parcurs până în Casa Domnului.

Îngenunchind, cu fruntea plecată, în faţa altarului, i-au mărturisit Domnului respectul lor profund şi dorinţa de a-l sluji pe cel care i-a ales mai înainte de întemeierea lumii.

Vinerea Sfântă. Urmând ultimul îndemn al IPS Ioan Robu, preoţii au făcut reînnoirea făgăduinţelor preoţeşti, aniversând “ziua în care Cristos Domnul i-a făcut părtaşi pe apostoli şi, împreună cu ei, pe noi, de preoţia sa”.

La sfârşitul reînnoirii făgăduinţelor, după cei trei de “Vreau”, Arhiepiscopul a încheiat cerând în rugăciune ca “Dumnezeu să ne păstreze pe toţi în iubirea sa şi să ne ducă pe toţi, păstor şi turmă, la viaţa veşnică”.

Vinerea Sfântă. După acest moment, seara, în parohia noastră s-a celebrat Liturghia Cinei Domnului. În cadrul acestei Liturghii, s-a săvârșit ritul spălarea picioarelor, pentru care au fost aleși doisprezece bărbați, enoriași din cadrul parohiei noastre.

Prin gestul spălării picioarelor, se reamintește gestul prin care Isus Cristos le-a spălat picioarele ucenicilor săi la Cina Cea de Taină. Mântuitorul le descoperă Apostolilor umilința în slujire, datoria de a urma exemplul său în trăirea credinței creștine. Același gest l-a făcut și Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, Papa Francisc la Roma, spălând picioarele a 12 persoane cu dezabilități.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a avut loc mutarea Preasfântului Sacrament, din biserică în capela de la subsol. Imediat după acest moment a urmat adorația din Joia Mare. Primii au fost tinerii parohiei noastre. Atât prin rugăciuni, cât și prin cântece, fiecare a încercat să își arate în felul său iubirea față de Isus ascuns în Preasfântul Sacrament. Apoi a urmat adorația adulților care a durat până la miezul nopții.

Vinerea Sfântă. Vinerea Mare este ziua în care a fost jertfit Cristos pe cruce. Biserica, privind şi adorând crucea Domnului şi Mirelui ei, comemorează naşterea sa din coasta lui Cristos întins pe cruce şi mijloceşte pentru mântuirea întregii lumi.
După o tradiţie foarte veche Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Sfânta Împărtăşanie se distribuie credincioşilor numai în cadrul celebrării Pătimiri Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar.

La noi în parohie în această zi de post și abstinență, la ora 17.30 a avut loc Calea Sfintei Cruci, iar imediat după au urmat ceremoniile Vinerii Sfinte din care amintim în mod special adorarea Sf. Cruci: fiecare credincios, plin de umilință, a venit, a îngenuncheat și a sărutat crucea, exprimând astfel recunoștința față de iubirea Domnului. A urmat ritul Sfintei Împărtășanii, rugăciunea asupra poporului, ceremoniile sacre terminându-se în tăcere profundă.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top