Sport
Asistentul care l-a dus la spital pe fotbalistul Patrick Ekeng, înregistrat în timp ce îl înjură: „L-au lăsat să moară”
La aproape doi ani de când fotbalistul Patrick Ekeng a murit, noi detalii ies la iveală. Un asistent al ambulanței
ei care l-a preluat pe fotbalistul echipei Dinamo în acea zi fatidică a avut o atitudine greu de înțeles pentru multe persoane.
Chemat la audieri în dosarul aflat pe rol la Judecătoria Sectorului 2, Ştefan-Răzvan Badea a fost întrebat de avocatul Vlad Hosu, reprezentant al familiei fotbalistului decedat pe 6 mai 2016, de ce a folosit cuvinte triviale şi injurii la adresa jucătorului într-o convorbire telefonică purtată imediat cu un prieten.
Acesta ar fi folosit niște cuvinte greu de reprodus la adresa lui Ekeng, deranjat de amploarea cazului în presă, precum și de faptul că echipajul din care făcea parte a fost expus public.
Nathalie, soția lui Patrick Ekeng, este șocată de atitudinea acelui asistent și intenționează să vină cât mai repede în România, pentru a se asigura că procesul va fi unul corect.
„Aveam de gând să vin la București peste două săptămâni, dar acum caut bilet, vreau să ajung de urgență. Aș vrea să-l privesc în ochi pe cel care a avut tupeul să spună acele nenorociri…
Tot ce vreau este să mă asigur că procesul se desfășoară corect. O să iau legătura și cu cineva de la Dinamo. Oh, merde! Asta înseamnă că l-a lăsat să moară din cauza că era negru?!
E foarte trist, regretabil. Mă doare inima, leșin de durere când mă gândesc la acele momente ale suferinței lui Pat al meu și aflu despre răutatea personalului care lucrează la București. Cum ar fi ca și eu să vorbesc așa cu pacienții pe care îi îngrijesc aici, la Le Mans?”, a spus femeia pentru libertatea.ro.
Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă.
Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar şapte minute. Martorii oculari au relatat că medicul Duţă de pe ambulanţa Puls a intervenit foarte târziu.
Mihaiela Duţă este medicul care s-a aflat pe stadionul Dinamo în momentul în care lui Patrick Ekeng i s-a făcut rău. Procurorii susţin că, fără a evalua complet starea pacientului, Mihaiela Duţă nu a dispus iniţierea niciunei manevre de resuscitare, fotbalistul fiind urcat în ambulanţă în vederea transportării la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, aflat în imediata vecinătate a stadionului.
Pe 8 februarie 2018, aceasta a fost trimisă în judecată.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de specialişti din cadrul INML, moartea lui Patrick Ekeng a survenit din cauza unei fibrilaţii ventriculare apărute pe fondul unei patologii cardiace preexistente (cardiomiopatie de non-compactare cu tulburare de repolarizare precoce, cardiomiopatie hipertrofică apicală) asociată cu anomalii coronariene, favorizată de existenţa unui proces miocardic în remisiune şi precipitată de un efort fizic.
În raportul de necropsie se mai reţine faptul că în cazul atleţilor care suferă de tahiaritmie (cum a fost cazul lui Patrick Ekeng) mai mult de 95% dintre cei ce sunt defibrilaţi supravieţuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. Şansele de supravieţuire scad cu 5,5% pe minut.
Citește și: Mesajul emoționant al clubului Dinamo la un an de la decesul lui Patrick Ekeng