Lumea fotbalului european este în doliu. Davide Astori a murit în somn.
UPDATE, 19:22 – S-a aflat cauza morții căpitanului echipei Fiorentina.
„Se pare că jucătorul a decedat din cauza unui stop cardio-circulator din cauze naturale”, a declarat Antonio de Nicolo, citat de cotidianul Corriere della Sera.
Fundaşul internaţional italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, în vârstă de 31 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel din Udine, unde echipa sa urma să joace duminică în Serie A, a anunţat clubul florentin de fotbal, citat de AFP.
„Fiorentina este profund bulversată să anunţe decesul căpitanuluii Davide Astori după ce i s-a făcut rău subit”, a scris Fiorentina pe contul său de Twitter.
Contactat de presă, un purtător de cuvânt al echipei, la care a jucat până de curând şi mijlocaşul Ianis Hagi, a explicat că nu poate da explicaţii privind decesul jucătorului, aşteptându-se o autopsie. Presa face referire la un stop cardiac în timpul nopţii.
Și Adrian Mutu a avut un mesaj de condoleanțe pentru căpitanul echipei la care fotbalistul român a jucat: „Toate gândurile mele merg la familia lui David! Odihneşte-te în pace, căpitane!!”, a scris pe Twitter.
Meciul Udinese – Fiorentina, programat duminică, a fost amânat pentru o dată ulterioară.
De asemenea, meciul Genoa – Cagliari, prevăzut mai devreme, a fost amânat. Decesul lui Astori a fost anunţat pe ecranele stadionului, iar mai mulţi jucători, aflaţi la încălzire, au părăsit terenul către vestiare.
Format la AC Milan, Astori a purtat tricourile echipelor Cagliari şi AS Roma înainte de a se transfera la Fiorentina în 2015. El a jucat de 14 ori şi pentru Italia. Era tatăl unei fetiţe de patru ani.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-03-04T19:22:44+02:00 19:22
Acest site foloseste cookies.
Read More