Maradona s-a stins și a lăsat în urmă un gol imens în lumea sportului. În primul rând, cei care suferă nespus pentru disparița sa sunt membrii familiei marelui fotbalist argentinian. Diego Maradona s-a stins miercuri, 25 noiembrie, la locuința sa din Argentina. Era în recuperare după o intervenție chirurgicală suferită la cap, în urmă cu două săptămâni.
Diego Maradona a murit la locuința sa. În urmă cu două săptămâni trecuse printr-o operație de eliminare a unui cheag de sânge la cap, iar acum se recupera. Potrivit presei din țara sa natală, Maradona s-a simțit rău de la primele ore ale dimineții. Cu toate astea, s-a ridicat din pat și a mers să ia micul dejun cu familia.
Imediat după ce a mâncat i-a spus nepotului său că se retrage în camera lui pentru că nu se simte bine. Acestea au fost ultimele cuvinte ale marelui fotbalist Diego Maradona. El s-a stins în camera lui, sub privirile neputincioase ale asistentei medicale care îl supraveghea după operația de la cap.
Ambulanțele sosite la locuința marelui sportiv au fost nevoite să se întoarcă așa cum au venit. Pentru Maradona era prea târziu. Inima lui cedase.
După moartea marelui Diego Maradona, Argentina a proclamat trei zile de doliu național. Marele fotbalist a murit pe data de 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani. El a suferit o insuficiență cardiacă acută și a făcut un stop cardiac și respirator.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Diego Maradona a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires.
Maradona a fost cel mai mare jucător al anilor ’80-’90. A fost adversarul lui Hagi la Cupa Mondială din 1990.
Maradona este unicul jucător din istoria fotbalului al cărui transfer a bătut recordul mondial de două ori; prima dată atunci când a fost transferat la FC Barcelona pentru £5 milioane, și a doua oară când a fost transferat la Napoli pentru £6,9 milioane.
„Este o persoană pe care mulți ar vrea s-o depășească, o figură controversată, iubită, urâtă, care a creat multă agitație, mai ales în Argentina… Insistența asupra vieții sale personale este o greșeală. Maradona nu a avut rival pe teren, dar și-a transformat viața personală într-un spectacol, iar acum trăiește o dramă personală care nu ar trebui să fie imitată.”, spunea Jorje Valdano, fostul său coechipier.
În 2000, Maradona a publicat cartea sa autobiografică „Eu sunt Diego”, care a devenit imediat un bestseller în țara sa. Doi ani mai târziu, Maradona a donat drepturile de publicare a cărții sale „poporului cubanez și lui Fidel (Castro).”
Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-26T17:10:41+02:00 17:10
Acest site foloseste cookies.
Read More