Connect with us
CSM București își deschide secție de fotbal. Surprinzătorul anunț a fost făcut chiar de președintele clubului, Alin Petrache.

Sport

CSM București își deschide secție de fotbal

CSM București își deschide secție de fotbal. Surprinzătorul anunț a fost făcut chiar de președintele, Alin Petrache.

După performanțele excelente obțiunute la handbal, CSM-ul vrea să atace supremația și la fotbal. Inițiativa clubului din capitală vine ușor neașteptat în condițiile în care este cunoscut faptul că fotbalul este un sport mult mai costisitor decât handbalul.

CSM București își deschide secție de fotbal pe bani bucureștenilor

Într-un interviu acordat Adevărul, Alin Petrache s-a arătat foarte entuziasmat de noul proiect. El a caracterizat inițiativa drept „o recunoaștere a importanței sportului din partea administrația capitalei”. Același Alin Petrache a declarat că discuțiile cu Primăria au decurs bine și că formalitățile vor fi puse în mișcare cât mai repede cu putință

„Eu am cerut dublarea bugetului, care anul acesta a fost de 10 milioane de euro. Avem un primar şi un Consiliu Local care înţeleg foarte bine importanţa sportului şi nu cred că vor fi probleme. În plus, sunt aproape să semnăm nişte contracte de sponsorizare avantajoase cu parteneri privaţi.”, a puncat fostul președinte COSR.

Conform informațiilor apărute până la această oră, noul club va evolua pe Arena Națională. Problema este că și clubul Steaua folosește aceeași arenă pentru meciurile de acasă. Mai mult decât atât, gazonul de pe cel mai mare stadion al țării a fost tot timpul o problemă. Iar în contextul în care două echipe folosesc terenul, este posibil ca acesta să nu reziste în fața volumului mare de meciuri.

Un alt detaliu important legat de noua echipă vizează grupele de juniori pe care urmează să le formeze CSM București. Din declarațiile lui Petrache, grupele de copii ale echipelor Rapid și Sportul Studențesc vor fi preluate de noul club. Nici această decizie nu este lipsită de complicații, dat fiind fanatismul fanilor giuleșteni care, probabil, nu vor fi de acord cu o astfel de desfășurare a evenimentelor.

Citește și:ULTIMA ORA. CSM BUCURESTI, CAMPIOANA EUROPEI LA HANDBAL

Noul club de fotbal bucureștean se adaugă celorlalte 5 noi secții pe care sportive ale CSM-ului, a căror finanțare a fost aprobată de primarul Gabriela Firea. Costurile, ce vor fi integral susținute de bugetul Capitalei, se ridică la 20 de milioane de euro, exceptând secția de fotbal.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top