Sport
Doliu în fotbalul românesc. Cel mai valoros portar a încetat din viaţă
Este doliu în lumea fotbalului românesc! Portarul de legendă al Stelei din anii ’50 – ’60 şi al echipei naţionale, a decedat la vârsta de 88 de ani, anunţă Federaţia Română de Fotbal.
Născut la 18 aprilie 1929, Ion Voinescu a apărat în 20 de meciuri poarta echipei naţionale a României.
În cariera sa de senior a jucat pentru Metalul Bucureşti (1948-1950) şi pentru CCA – Steaua Bucureşti (1950-1963), câştigând de 6 ori titlul şi de 5 ori Cupa României.
Ion Voinescu a fost desemnat de UEFA cel mai reprezentativ jucător al României pe acest post. Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii clasa a II-a şi Steaua Republicii.
”Conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, alături de întregul colectiv de sportivi, antrenori și tehnicieni, deplânge trecerea în neființă a fostului mare fotbalist român, Ion Voinescu și adresează un mesaj de compasiune rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Ion Voinescu, a fost considerat cel mai bun portar din istoria României, o legendă a fotbalului. Timp de 13 ani, a apărat poarta Stelei, echipă cu care a câştigat şase titluri naţionale şi cinci Cupe ale României.
Ion Voinescu a cucerit de mai multe ori titlul Steaua
Ion Voinescu a cucerit titlul cu Steaua în anii 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 şi 1961, precum şi Cupa României, în 1950, 1951, 1955 şi 1962. A acumulat 22 de selecționări în Naționala României.
În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestație în urma căreia presa finlandeză l-a considerat “cel mai bun portar al lumii”!
Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a și Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincții.
A obținut titlul de maestru emerit al sportului și calificarea de antrenor categoria I. Ca antrenor, a lucrat la clubul Steaua, cu echipele de copii, juniori și seniori.
A format și antrenat portari precum: Helmuth Duckadam (de la prima apariție a acestuia la Steaua, până după meciul de la Sevilla), Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Daniel Gherasim, Constantin Eftimescu, Dumitru Moraru.
În 1977, echipa de juniori a Stelei, antrenată de Voinescu, a câștigat pentru prima dată campionatul (realizându-se performanța că, în același an, toate cele trei echipe ale Stelei – juniori, tineret și seniori – să câștige campionatul).
S-a retras complet din fotbal spre sfârșitul anilor ’80. În asemenea momente, întreaga suflare stelistă este alături de familia îndurerată.
Dumnezeu să-l odihneacă!”, se arată într-un comunicat oficial postat pe site-ul csasteaua.ro