Phil Jones și-a prelungit contractul cu Manchester United până în 2023

Ultimul update: vineri 8 februarie 2019 15:03 Data publicării: vineri 8 februarie 2019 15:03
Autor , în Fotbal Extern

Manchester United a anunțat, vineri, prelungirea înțelegerii fundașului Phil Jones (26 de ani) până în vara anului 2023.

„Sunt fericit pentru că am semnat un nou contract. Manchester United a reprezentat enorm pentru mine în ultimii opt ani și iubesc acest club. Sunt nerăbdător în privința provocărilor care vor urma și ne pregătim pentru o perioadă dificilă a sezonului. Vreau să-i mulțumesc lui Ole Gunnar Solskjaer și staff-ului tehnic pentru încrederea arătată”, a declarat Jones, potrivit site-ului oficial al clubului englez.

Apărătorul englez a fost măcinat de accidentări în ultimii ani și nu a reușit să mai aibă un parcurs constant în tricoul lui Manchester United, însă manager-ul Ole Gunnar Solskjær are încredere în continuare în Jones, pe care îl vede un om important al lotului.

„Phil știe ce înseamnă Manchester United. A câștigat aici Premier League, Cupa Angliei, Europa League, iar acum este unul dintre oamenii de bază ai echipei. Va împlini curând 27 de ani și se apropie de apogeul carierei. Suntem bucuroși că Phil va continua alături de noi”, a spus și Solskjaer, manager-ul norvegian al clubului.

Jones a sosit în 2011 la formația de pe „Old Trafford”, de la Blackburn Rovers, pentru 15 milioane de lire sterline. Fundașul a câștigat alături de United titlul în Premier League, Europa League, Cupa Angliei, Cupa Ligii și de două ori Supercupa Angliei. În acest sezon, englezul a evoluat în 16 partide.

Sursa: Huff.ro
Loading...
Știri despre:  
Comentarii