Tânărul Stelian Dumitrache (22 de ani), fotbalist legitimat la echipa AS Găgeni din liga județeană Prahova, a murit după un accident tragic. Jucătorul era student la Universitatea de Petrol – Gaze din Ploiești și a decedat cu o zi înainte de meciul pe care echipa sa trebuia sa-l dispute cu Coțofănești.
Stelian Dumitrache a intrat cu mașina în copac, la ieșirea dinspre Plopeni către Dumbrăvești. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat prin parbriz.
Echipajele de urgență au încercat zadarnic să-l reusciteze, dar rănile i-au fost fatale.
Citește și: Fosta atletă Cristina Bojan a murit într-un grav accident de circulație
„Nu îmi revin, de la auzul veştii, mai ales că este şi vecin cu mine, sunt unul dintre cei care l-a luat la fotbal, la Păuleşti, apoi l-am dus la Găgeni, pentru a juca. O tragedie, pentru noi toţi”, a declarat pentru Ziar de Prahova directorul sportiv al echipei din Păuleşti, Dan Iancu.
Este cel de-al doilea caz în care un sportiv român moare în accident, la mai puțin de o săptămână. Tânăra atletă Cristina Bojan a decedat joi seara, ca urmare a unui accident de circulație, produs pe centura municipiului Oradea.
Acest site foloseste cookies.
Read More