Germania Mexic Scor final: 0-1. Campioana mondială Germania a debutat nefericit la CM 2018 într-un meci contra reprezentantei Mexicului, duminică, 17 iunie, la Moscova, de la ora 18.00.
Mexicanii au reuşit surpriza Mondialului şi au învins la limită Germania, după un meci în care nemţii au jucat foarte slab. Rezumatul meciului mai jos!
Update: Rezultat final, Germania – Mexic 0-1,
Minutul 86: Brandt a intrat în locul lui Timo Werner şi a trimis un şut puternic pe lângă poarta mexicană la scurt timp după ce a intrat pe teren.
Minutul 83: Kroos încearcă din nou un şut din afara careului, Ochoa reţine în doi timpi. Germania pare o echipă neputincioasă. Hummels a încasat un cartonaş galben.
Minutul 79: Gomez a intrat în locul lui Plattenhart.
Minutul 75: Şut de la 20 de metri al lui Toni Kroos, mingea trece puţin pe lângă poarta lui Ochoa.
Minutul 74: Veteranul mexican Rafa Marquez a intrat pe teren în locul lui Guardado şi primeşte banderola de căpitan, devenind primul jucător din lume care a fost căpitan al selecţionatei sale la cinci Cupe Mondiale.
Minutul 70: Fază controversată în careul german. Mexic solicită penalty la un duel Hummels – Chicharito, dar arbitrul nu acordă lovitură de pedeapsă.
Minutul 66: A doua schimbare la Mexic: Jimenez îl schimbă pe Lozano, marcatorul unicului gol.
Minutul 64: Prima ocazie pentru Germania în această repriză! Kimmich execută o foarfecă, dar mingea trece peste poartă.
Mintul 60: A intrat Reus, a ieşit Khedira la nemţi.
Minutul 57: Iese Vela, intră Alvarez. Mexicanii fac prima schimbare a meciului şi întăresc defensiva.
Minutul 51: Un început timid de repriză secundă, iar nemţii par că nu se regăsesc. Mexicanii s-au apărat exact până la acest moment şi nu le-au oferit adversarilor spaţii mari.
Update: A început a doua repriză. Germania va încerca să întoarcă scorul.
Update: Pauză pe Luzhniki. Mexic conduce cu 1-0, după o primă repriză foarte slabă făcută de campioana mondială. Germania a lăsat spaţii mari în defensivă şi nu a reuşit să construiască mai nimic pe faza de atac.
Minutul 38: Ocazie Germania! Ochoa scoate de la vinclu şutul lui Kroos din lovitură liberă.
Minutul 34: Gol Mexic! Gol Lozano, care îl execută pe Neuer cu un şut la colţul scurt!
Minutul 22: Mexic da o replica solida Germaniei, care încearcă să-l suprindă pe Ochoa cu şuturi de la distanţă. Portarul mexican nu a avut emoţii până acum.
Minutul 20> Timo Werner reia slab din interiorul careului, iar mingea este prinsa fara emotii de Ochoa.
Minutul 14: Hector Moreno (Mexic) sare cel mai sus lângă punctul cu var pentru a prelua o centrare, venită dintr-o lovitură liberă, şi trimite cu capul o lovitură promiţătoare spre poartă. Manuel Neuer reţine fără probleme. La faza următoare, Salcedo (Mexic)este la un pas de autogol, după o respingere ciudată în corner.
Minutul 9: Layun execută o lovitură liberă de la circa 23 de metri distanţă de poarta lui Neuer. Mingea trece peste poartă.
Minutul 3: Ocazie Germania! Kimmich se demarcă bine între funadaţii mexicani şi trimite un şut către colţul lung de la 7 metri lateral de poartă. Mingea trece pe lângă poarta lui Ochoa.
Minutul 1: Ocazie Mexic! Hirving Lozano primeşte o pasă bună în interiorul careului, dar șutul său spre poartă este blocat de Boateng în ultimul moment.
Update: A început meciul Germania – Mexic, cu o lovitură de start aparţinând selecţionatei mexicane. Fanii mexicanilor par să domine fundalul sonor în aceste momente de start.
Stire initiala
Nemţii nu au arătat cea mai bună formă în perioada premergătoare Cupei Mondiale.
Forma Nationalmannschaft din ultima vreme nu confirmă statutul de favorită, echipa antrenată de Joachim Loew obţinând doar o victorie, 2-1 cu Arabia Saudită, în ultimele şase partide, având doar un meci fără gol primit.
Pregătirile pentru CM 2018 au fost umbrite şi de criza declanşată de fotografia făcută de mijlocaşii Ilkay Gundogan şi Mesut Ozil, ambii de origine turcă, alături de preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan.
Dar, după cum a tot arătat de atâtea ori, Germania nu este o echipă cu care să fie de gumit. În ultimele 4 ediţii de CM, nemţii au fost de fiecare dată între primele 4.
Anul trecut, formaţia europeană a reuşit să câştige Cupa Conferedaţiilor, bazându-se pe o echipă experimentală, alcătuită din jucători din Bundesliga, care nu prea aveau contact cu naţionala mare.
De cealaltă parte, Mexic este o obişnuită a Cupei Mondiale, naţionala acestui stat reuşind mai mereu să ajungă la turneul final, deşi nu a avut mari performanţe.
Doar în 1970 şi 1986 au reuşit mexicanii să ajungă în sferturile acestei competiţii, în vreme ce la CM din Brazilia, ei s-au oprit în optimi.
Şi mexicanii s-au confruntat cu un scandal înaintea Cupei Mondiale, după ce opt jucători au participat la o petrecere cu prostituate după meciul amical cu Scoţia, la începutul lunii.
Germania a pierdut doar o dată în 11 meciuri cu Mexicul, câştigând toate cele trei confruntări de la Cupa Mondială. Ultimul succes mexican contra Germaniei datează de acum 33 de ani.
Portari:
Manuel Neuer (Bayern Munchen), Marc-Andre ter Stegen (Barcelona), Kevin Trapp (Paris St-Germain)
Fundaşi
Jerome Boateng (Bayern Munchen), Matthias Ginter (Borussia Moenchengladbach), Jonas Hector (FC Koln), Mats Hummels (Bayern Munchen), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Marvin Plattenhardt (Hertha Berlin), Antonio Rudiger (Chelsea), Niklas Suele (Bayern Munchen)
Mijlocaşi:
Julian Brandt (Bayer Leverkusen), Julian Draxler (Paris St-Germain), Leon Goretzka (Schalke), Ilkay Gundogan (Manchester City), Sami Khedira (Juventus), Toni Kroos (Real Madrid), Mesut Ozil (Arsenal), Sebastian Rudy (Bayern Munchen)
Atacanţi:
Mario Gomez (Stuttgart), Thomas Muller (Bayern Munchen), Marco Reus (Borussia Dortmund), Timo Werner (RB Leipzig)
Portari:
Guillermo Ochoa (Standard Liege), Alfredo Talavera (Toluca), Jesus Corona (Cruz Azul)
Fundaşi:
Hector Moreno (Real Sociedad), Carlos Salcedo (Eintracht Frankfurt), Hugo Ayala (Tigres), Diego Reyes (FC Porto), Miguel Layun (Sevilla), Jesus Gallardo (Pumas UNAM), Edson Alvarez (Club America)
Mijlocaşi:
Hector Herrera (FC Porto), Rafael Marquez (Atlas), Andres Guardado (Betis Sevilla), Giovani Dos Santos (Los Angeles Galaxy), Jonathan Dos Santos (Los Angeles Galaxy), Marco Fabian (Eintracht Frankfurt)
Atacanţi:
Javier Hernandez (West Ham United), Raul Jimenez (Benfica), Oribe Peralta (America), Hirving Lozano (PSV Eindhoven), Carlos Vela (Los Angeles FC), Jesus Manuel Corona (FC Porto), Javier Aquino (Tigres
Din Grupa F mai fac parte Coreea de Sud şi Suedia.
Echipele probabile care vor evolua pe Stadionul Lujniki din Moscova (capacitate 80.000 locuri):
Germania: 1. Manuel Neuer (căpitan) – 18. Joshua Kimmich, 17. Jerome Boateng, 5. Mats Hummels, 2. Marvin Plattenhardt – 8. Toni Kroos, 6. Sami Khedira – 13. Thomas Muller, 10. Mesut Ozil, 7. Julian Draxler – 9. Timo Werner. Selecţioner: Joachim Low.
Rezerve: 12. Kevin Trapp, 22. Marc-Andre ter Stegen – 3. Jonas Hector, 4. Matthias Ginter, 15. Niklas Suele, 16. Antonio Ruediger, 14. Leon Goretzka, 19. Sebastian Rudy, 20. Julian Brandt, 21. Ilkay Gundogan, 11. Marco Reus, 23. Mario Gomez.
Mexic: 13. Guillermo Ochoa – 3. Carlos Salcedo, 2. Hugo Ayala, 15. Hector Moreno, 23. Jesus Gallardo – 16. Hector Herrera, 18. Andres Guardado (căpitan) – 7. Miguel Layun, 11. Carlos Vela, 22. Hirving Lozano – 14. Javier Hernandez. Selecţioner: Juan Carlos Osorio.
Rezerve: 1. Jose Corona, 12. Alfredo Talavera – 4. Rafael Marquez, 5. Diego Reyes, 21. Edson Alvarez, 6. Jonathan Dos Santos, 10. Giovani Dos Santos, 17. Jesus Corona, 20. Javier Aquino, 8. Marco Fabian, 9. Raul Jimenez, 19. Oribe Peralta.
Arbitru: Alireza Faghani (Iran).
Meciul este live pe TVR 1 de la ora 18.00 şi live online pe tvrplus.ro. huff.ro vă ţine la curent cu scorul live şi vă prezintă rezumatul video al acestui duel.
Vezi şi: Costa Rica – Serbia, scor final 0-1. Rezumat video
Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-17T23:04:03+03:00 23:04
Acest site foloseste cookies.
Read More