Vești tiste pentru Irak! Echipa olimpică de fotbal a Irakului nu va participa la Jocurile asiatice din Indonezia, a anunţat, miercuri seara, Federaţia irakiană de specialitate, confruntată cu un scandal legat de falsificarea vârstei unor jucători, informează AFP.
În timp ce Jocurile asiatice vor debuta pe 18 august la Jakarta, Federaţia a anunţat, miercuri seara, într-un comunicat că „îşi cere scuze pentru faptul că nu va putea participa” cu echipa sa olimpică, ai cărei jucători ar trebui să aibă sub 23 de ani.
Pe reţelele de socializare şi în sportul irakian, scandalul a luat amploare după ce au apărut noi liste cu nume şi „probe” contra jucătorilor de la echipele sub 16 ani, 19 ani şi sub 23 de ani.
În rândul jucătorilor sub 23 de ani, conform unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, 17 jucători ar fi depăşit vârsta legală.
În urmă cu trei zile, echipa sub 16 ani a Irakului a fost nevoită să se întoarcă din drumul către Campionatul Asiei de Vest de la Amman, după ce aproape jumătate din jucătorii săi au primit interdicţia de a decola de la Bagdad, fiind bănuiţi de autorităţi că şi-au falsificat datele de naştere din paşapoarte pentru a corespunde categoriei de vârstă.
Citește și: Jocurile Paralimpice: Povești impresionante de viață ale sportivilor
Militanţii pentru transparenţă în sport au demascat mai mulţi jucători, difuzând pe reţelele de socializare liste provenite de la alegerile legislative din luna mai, semnate de mai mulţi jucători care evoluează în campionatul irakian rezervat jucătorilor sub 16 ani. Ori, dacă au putut vota, ei au peste 18 ani.
Într-un comunicat dat publicităţii, Federaţia irakiană a asigurat că „staff-ul tehnic şi administrativ al echipei sub 16 ani a fost concediat, iar jucătorii care şi-au falsificat vârsta au fost sancţionaţi”.
Acest site foloseste cookies.
Read More