Sport
Maradona a murit cu o mare durere în suflet. Ce neîmplinire trăia marele fotbalist argentinian
Maradona a murit și a luat cu el o mare durere. Fostul mare fotbalist argentinian trăia cu regretul de a nu fi fost lângă mama lui când aceasta a plecat dintre noi. S-a întâmplat în urmă cu mulți ani, însă Maradona nu a putut trece peste această dramă. Era în drum spre spital, voia să fie lângă mama lui, când medicii l-au anunțat că totul e în zadar. Femeia murise.
Drama prin care trecea Maradona
Marele fotbalist și-a pierdut mama în 2011, însă șocul a fost atât de mare încât durerea l-a măcinat mereu. Mama fostului fotbalist argentinian se numea Dalma Maradona și s-a stins la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unei afecțiuni cardiace.
Când a murit, era internată într-o clinică din Buenos Aires. Starea ei se înrăutățise, iar medicii l-au anunțat pe Maradona. Fotbalistul era foarte apropiat de mama sa, motiv pentru care a părăsit de urgență Emiratele Arabe Unite, unde era antrenor, și a zburat spre Argentina.
Din păcate, însă, nu a mai apucat să vorbească, pentru ultima dată, cu cea care i-a dat viață. Mama lui Maradona s-a stins în urma unui fenomen de decompensare, iar medicii nu au mai putut să-i facă nimic care să o salveze.
„Madame Tota”, cum era cunoscută printre argentinieni, suferea de o afecţiune coronariană şi fusese spitalizată în numeroase rânduri.
Diego Maradona – un nume intrat în istorie
Diego Armando Maradona s-a născut în Lanús, Argentina, dar a crescut în Villa Fiorito, o suburbie la sud de Buenos Aires, într-o familie săracă, care ulterior s-a mutat în provincia Corrientes.
A fost primul băiat din familia sa, după nașterea celor trei surori mai mari ale sale. Mai avea doi frați mai tineri decât el, pe Hugo (el Turco) și Raúl (Lalo), amândoi activând ca fotbaliști profesioniști. Maradona avea origini italiene, spaniole, croate și argentiene indigene.
La 10 ani Maradona a fost remarcat de către un talentat căutător de tineri jucători, în timp ce juca la Estrella Roja, un club din vecinătatea unde locuia. A devenit juniorul lui Los Cebollitas (Micile Cepe), echipa de juniori a clubului din Buenos Aires, Argentinos Juniors.
Ca și copil de mingii la 12 ani, încânta spectatorii aratându-și măiestria cu mingea, în timpul pauzelor meciurilor din prima divizie.