Sport
Mihaela Buzărnescu a câștigat turneul de la San Jose și a intrat în top 20 WTA
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a câştigat, duminică, primul său titlu WTA din carieră, după ce a învins-o categoric pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-1, 6-0, în finala turneului de la San Jose (California), dotat cu premii totale de 799.000 de dolari.
Buzărnescu (24 WTA), a cincea favorită, s-a impus într-o oră şi 13 minute de joc şi şi-a trecut un palmares un trofeu important, de nivelul WTA Premier, după ce pierduse finalele WTA de la Hobart şi Praga, ambele în acest an.
La 30 de ani, Mihaela Buzărnescu va intra în top 20 după acest succes, continuând o ascensiune formidabilă, începută anul trecut. Românca se afla la debutul lui 2017 pe locul 540 în clasamentul mondial, iar în urmă cu un an (7 august 2017) pe locul 139.
Buzărnescu nu i-a lăsat nicio şansă în finală grecoaicei Sakkari (23 ani, 49 WTA), care a jucat prima sa finală WTA din carieră.
Românca a avut 2 aşi, a comis 3 duble greşeli, dar nu şi-a pierdut niciodată serviciul (a salvat patru mingi de break), având un procentaj excelent la punctele cu primul serviciu (79%). Buzărnescu a avut 11 winners, faţă de 7 mingi direct câştigătoare ale adversarei, a comis 23 de erori neforţate, iar Sakkari 34.
La San Jose, Buzărnescu a trecut în primul tur de americanca Sachia Vickery, cu 6-3, 4-6, 6-3, în optimi a învins-o pe tânăra americanca Amanda Anisimova (16 ani), cu 7-5, 2-6, 6-1, în sferturi a câştigat în faţa australiencei Ajla Tomljanovic 6-1, 7-5, iar în semifinale s-a impus în faţa belgiencei Elise Mertens, cu 4-6, 6-3, 6-1.
Mihaela Buzărnescu a primit un cec de 136.695 dolari şi 470 de puncte WTA. Pentru semifinala de la dublu, românca va fi recompensată cu 6.255 dolari şi 185 puncte WTA la dublu.
Mihaela Buzărnescu a intrat în top 20 WTA
Jucătoarea română de tenis Simona Halep se află pentru a 40-a săptămână în cariera sa în fotoliul de lider al clasamentului WTA, egalându-l astfel pe Ilie Năstase, primul lider din istoria ierarhiei tenisului profesionist masculin, în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974.
Reprezentanta ţării noastre are 7.571 puncte, devansând-o cu 911 pct pe ocupanta locului secund, daneza Caroline Wozniacki.
Simona Halep se află pe locul 11 în clasamentul All Time al liderilor WTA, depăşind-o pe franţuzoaica Amelie Mauresmo.
Mihalea Buzărnescu, jucătoare care a cucerit duminică primul titlu WTA din cariera sa, în turneul de la San Jose (California), a urcat patru locuri în clasamentul feminin din această săptămână, aflându-se acum pe locul 20, cu 2.068 puncte.
România mai are încă patru reprezentante în top 100 WTA: Sorana Cîrstea – locul 54, Irina-Camelia Begu – locul 55, Monica Niculescu – locul 69 (-9) şi Ana Bogdan – locul 82 (+5).
La dublu, cea mai bine clasată jucătoare română este Irina-Camelia Begu, aflată pe locul 26.
Simona Halep este lider şi în clasamentul Porsche Race to Singapore, care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor din toamna acestui an, unde o devansează pe germanca Angelique Kerber.
Mihaela Buzărnescu a făcut un salt de trei locuri în această ierarhie, aflându-se acum pe cea de-a 15-a poziţie.
Citește și: Simona Halep doboară recorduri! Liderul clasamentului WTA pentru a 39-a săptămână!