Connect with us
Mihai Bălașa, fundașul Universității Craiova, convocat de urgență la Naționala României

Sport

Mihai Bălașa, fundașul Universității Craiova, convocat de urgență la Naționala României

Fundașul Universității Craiova, Mihai Bălașa, a fost convocat de urgență de selecționerul Mirel Rădoi la Naționala României, pentru meciurile cu Islanda, Norvegia și Austria, în locul lui Ionuț Nedelcearu.

Potrivit Federației Române de Fotbal, Mihai Bălașa se afla inițial pe lista adițională a jucătorilor echipei naționale pentru partidele din octombrie.

Jucătorul Craiovei a fost convocat în locul lui Ionuț Nedelcearu, care a ajuns în cantonamentul de la Mogoșoaia, dar va absenta de la meciuri.

„Potrivit protocolului UEFA, pentru disputarea partidei cu Islanda este obligatorie efectuarea testării COVID a jucătorilor în MD-3, adică mâine, luni, 5 octombrie. Această testare obligatorie este programată mâine la CNF Mogoșoaia. Obligativitatea testării în MD-3 vine pentru că disputăm partidă în deplasare iar programarea transportului cu charter este marți după-amiază. În cazul partidelor disputate acasă, testarea poate fi efectuată în MD-1.Clubul Ufa din Rusia la care este legitimat Ionuț Nedelcearu a acceptat oferta unui alt club pentru jucătorul român, iar finalul perioadei de transferuri îl reprezintă data de 5 octombrie.Fundașul trebuie să efectueze vizita medicală la noul club din afara României și să semneze, astfel că deplasarea lui din cantonament la noul club și înapoi ar aduce imposibilitatea de a parcurge protocolul UEFA pentru COVID-19 descris mai sus. În acest context, tricolorul a părăsit în această după-amiază cantonamentul de la Mogoșoaia”, a anuțat FRF.

Mihai Bălașa are 25 de ani și 6 selecții în palmares.

România va juca în 8 octombrie cu Islanda, în semifinala play-off-ului pentru Euro, iar în 11 și 14 octombrie va întâlni Norvegia și Austria în Liga Națiunilor.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top