Connect with us
Naţionala de handbal masculin vor să îşi apere titlul mondial universitar

Sport

Naţionala de handbal masculin vor să îşi apere titlul mondial universitar

Luptă până la capăt! Naţionala de handbal masculin a României a plecat în Croaţia, la Campionatul Mondial Universitar, competiţie pe care românii au câştigat-o în urmă cu doi ani, informează Federaţia Română de Handbal într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

O dată la doi ani au loc întrecerile Campionatul Mondial Universitar de handbal, rezervat echipelor naţionale care au în componenţă numai jucători-studenţi. România a obţinut cea mai strălucitoare medalie la ediţia din 2016, de la Malaga, iar acum ‘tricolorii’ pregătiţi de Eliodor Voica şi Paul Mihăilă se gândesc iar la titlul suprem.

Când vor debuta în competiție

Handbaliştii români au plecat spre Rijeka, Croaţia, unde vor debuta pe 30 iulie în competiţie, împotriva Poloniei. Din grupa României mai fac parte trei selecţionate asiatice: Japonia, Coreea de Sud şi Taipei. Tricolorii se gândesc doar la câştigarea unei noi medalii mondiale, deşi

sunt conştienţi că turneul final va fi unul extrem de dificil, iar presiunea pe umerii lor mult mai mare.

‘Suntem pregătiţi, putem aborda cum trebuie competiţia. Faptul că suntem campioni mondiali ne obligă să fim mai responsabili şi să ne dorim din nou să câştigăm acest titlu.

Omogenitatea poate fi punctul nostru forte, iar ambiţia şi dăruirea jucătorilor tineri pot fi decisive’, a precizat Eliodor Voica, antrenorul echipei naţionale universitare a României.

„Suntem gata de luptă şi vom încerca să ne apărăm titlul cucerit acum doi ani. Cu siguranţă mai avem loc pentru medalii. Mergem în Croaţia cu multă încredere. Aş face orice pentru un nou trofeu, pentru că sentimentul câştigării unei medalii este unic’, a declarat Vlad

Rotaru, pivotul naţionalei României, campion mondial universitar în 2016.

Care sunt așteptările

Sunt aşteptări mari, există presiune, toţi vor să ne învingă, dar noi ne gândim doar la medalii. Dorim să-i facem fericiţi din nou pe românii.

Cu vreo zece kilograme aş vrea să fie mai greu autocarul la întoarcere, să avem acolo toate medaliile de aur. Aş intra pe teren, să fim şapte în atac, să-mi ajut echipa, chiar dacă sunt portar… totul pentru o nouă medalie’, a spus la rândul său Ionuţ Iancu, portar, campion

mondial universitar în 2016.

Naţionala României nu a avut noroc la tragerea la sorţi a grupelor de la Mondialul Universitar din Croaţia. Alături de tricolori mai fac parte din grupă Polonia, Japonia, Coreea de Sud şi Taipei. Ultimii trei adversari sunt şi cei care le dau ‘tricolorilor’ cele mai mari bătăi de cap.

„Echipele asiatice reprezintă alt tipar din punct de vedere al jocului, nu au cel mai comod stil, dar este de datoria noastră să ne adaptăm”, a explicat Eliodor Voica.

„Japonia este foarte bună, despre Polonia nu ştiu nimic, iar Taipei şi Coreea de Sud sunt oponenţi dificili. Le-am povestit băieţilor care e atmosfera de la Campionatul Mondial Universitar, pentru mine a fost ceva unic acum doi ani, sper să simtă şi colegii mei cei noi acum

acelaşi lucru”, a declarat Ionuţ Iancu, portar, campion mondial universitar în 2016.

‘Nu am apucat să facem analiza adversarilor, dar ştim cum joacă fiecare naţională. Cel mai important este că noi suntem uniţi, ne cunoaştem de la loturile naţionale şi sunt sigur că vom face meciuri bune. Nu se vorbeşte în vestiar decât de medalii‘, a dezvăluit Robert

Militaru, inter România.

Citește și: Handbal: An de vis pentru România: Potaissa Turda, SCM Craiova și CSM București în elita handbalului european

Lotul României pentru Campionatul Mondial Universitar din Croaţia:

Portari: Ionuţ Iancu (Tatabanya), Răzvan Apostu (Minaur Baia Mare)
Extreme stânga: Cătălin Costea (CSU Suceava), Sabin Constantina (CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu)

Interi stânga: Robert Militaru (CSM Bucureşti), Alexandru Tălmaciu (CNOT Braşov), George Scarlat (CNOT Braşov), Alex Dascălu (Ştiinţa Bacău), Gabriel Burlacu (CSU Suceava) Centri: Octavian Bizău (CSA Steaua Bucureşti), Ramon Şomlea (CSM Bucureşti)

Inter dreapta: Bogdan Mănescu (CSM Bucureşti)
Extremă dreapta: Alexandru Poteră (CSU Suceava)

Pivot: Vlad Rotaru (CSM Bucureşti)
Antrenori: Eliodor Voica, Paul Mihăilă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top