Connect with us
Neymar nu revine la FC Barcelona

Sport

Neymar, pus la zid de o legendă a fotbalului, din cauza simulărilor sale

Neymar a fost în formă la ultimele meciuri ale Braziliei de la CM 2018, dar a atras un val de antipatie din cauza simulărilor sale și a comportamentului lipsit de fair-play.

Starul Braziliei, atacantul Neymar, trebuie să înceteze cu gesturile teatrale pe teren deoarece toate acestea îi afectează imaginea, a declarat fostul internaţional german Lothar Matthaus.

”Neymar nu are nevoie de aşa ceva. El este un jucător excelent, iar toate acţiunile teatrale nu sunt menite să-i aducă simpatie”, a afirmat Matthaeus.

Potrivit acestuia, alte vedete ale fotbalului, precum Messi sau Maradona nu au apelat niciodată la asemenea gesturi ieftine.

Starul brazilian a primit în ultimul timp mai multe critici din partea unor foşti sau actuali antrenori şi jucători pentru faptul că simulează faulturi şi că se prăbuşeşte pe teren la cea mai mică atingere.

Brazilia va juca împotriva Belgiei, vineri seara, la Kazan, în sferturile de finală ale CM 2018.

Neymar a provocat un val de reacții negative după o simulare în meciul cu Mexic. El a spus că toate criticile sunt doar o tentativă de a-l destabiliza.

„În privinţa criticilor la adresa mea, cred că nu sunt decât o tentativă în plus de a mă destabiliza decât altceva. Nu-mi pasă de critici, iar de cele din presă nici atât nu mă ocup.

Eu nu am vorbit cu presa la ultimele două meciuri, întrucât nu vreau polemici, prea multă lume se inflamează. Nu vreau să mă fac remarcat altfel decât pe teren, pentru că sunt un jucător”, a spus Neymar, potrivit Agerpres.

Citește și: Brazilia – Mexic scor final 2-0 și rezumat video. Echipa lui Neymar merge în sferturile CM 2018

Citește și: Program sferturi CM 2018, rezultate înregistrate și topul golgheterilor

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top