Peru Danemarca Scor final 0-1. După o pauză de 36 de ani, peruanii au revinit la o Cupă Mondială și au ambiții mari. Danemarca a câştigat însă în meciul cu ei, prin reuşita lui Poulsen.
Iată rezumatul video al meciului.
Minutul 79: Guerrero, la un pas de golul Campionatului Mondial! A încercat să dea cu gol cu călcâiul, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
Min 69 Ocazie uriașă ratată de Peru: Farfan nu ajunge la mingea trimisă în fața porții de Rodrigo, iar Peru nu poate egala.
Min 60 GOOOL Danemarca! Poulsen deschide scorul dupa un contraatac blitz purtat de Eriksen.
Minutul 36. Kvist este scos pe targa și transportat la ambulanță.
Minutul 3. Jorgensen îl trage de tricou pe Farfan în careu. Peru a cerut penalty, arbitrii au lăsat jocul să continue.
Echipele de start:
Peru: Gallese – Advincula, Rodriguez, Ramos, Trauco – Tapia, Yotun – Carrillo, Cueva, Flores – Farfan
Danemarca: Schmeichel – Dalsgaard, Kjaer, Christensen, Stryger – Kvist, Eriksen, Delaney – Yurary, N. Jorgensen, Sisto
Peru a ajuns la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia după ce a terminat pe locul 5 în preliminarii din America de Sud, calificându-se la barajul intercontinental.
Sud-americanii au trecut aici de reprezentanta Oceaniei, Noua Zeelandă, după un rezultat de egalitate în deplasare, scor 0-0, și după o victorie cu 2-0 pe teren propriu.
Peru vine la CM 2018 cu un lot în care nu se regăsesc fotbaliști foarte cunoscuți, cu excepția lui Jefferson Farfan și a atacantului veteran Paolo Guerrero.
Cel din urmă a fost la un pas de a rata turneul final, după ce a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Fotbalistul trebuia să stea 14 luni pe tușă, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a suspendat această decizie, astfel că jucătorul va putea evolua la Mondial.
De cealaltă parte, Danemarca revine la un CM, după ce a ratat prezența la turneul din Brazilia. Nordicii vin dintr-o grupă preliminară din care a făcut parte și România, ei reușind să termine pe poziția secundă.
La baraj, danezii au zdrobit naționala Irlandei, pe care au învins-o cu scorul de 5-1.
Fostă campioană europeană la începutul anilor `90, Danemarca nu se poate lăuda cu mari performanțe la Campionatele Mondiale.
În anul 1998, la CM din Franța, nordicii au obținut cea mai bună performanță a lor, calificarea în sferturile de finală, unde au fost eliminați de Brazilia.
Danemarca este văzută cu a doua șansă de calificare în această grupă, în spatele Franței.
Portari
Kasper Schmeichel (Leicester), Frederik Ronnow (Brondby), Jonas Lossl (Huddersfield)
Fundași
Simon Kjaer (Sevilla), Mathias Jorgensen (Huddersfield), Andreas Christensen (Chelsea), Jens Stryger Larsen (Udinese), Jannik Vestergaard (Borussia Monchengladbach), Henrik Dalsgaard (Brentford), Jonas Knudsen (Ipswich Town)
Mijlocași
Christian Eriksen (Tottenham), Thomas Delaney (Werder Bremen), William Kvist (FC Copenhaga), Lasse Schone (Ajax), Lukas Lerager (Bordeaux), Michael Krohn-Dehli (Deportivo La Coruna)
Atacanți
Nicolai Jorgensen (Feyenoord), Andreas Cornelius (Atalanta), Pione Sisto (Celta Vigo), Viktor Fischer (FC Copenhaga), Yussuf Poulsen (RB Leipzig), Martin Braithwaite (Bordeaux), Kasper Dolberg (Ajax)
Portari
Pedro Gallese (Veracruz), Carlos Caceda (Deportivo Municipal), Jose Carvallo (UTC)
Fundași
Aldo Corzo (Universitario), Luis Advincula (Lobos Buap), Christian Ramos (Veracruz), Miguel Araujo (Alianza Lima), Alberto Rodriguez (Atletico Junior), Anderson Santamaria (Puebla), Miguel Trauco (Flamengo), Nilson Loyola (Melgar)
Mijlocaşi
Renato Tapia (Feyenoord), Pedro Aquino (Lobos Buap), Yoshimar Yotun (Orlando City), Paolo Hurtado (Vitoria Guimaraes), Christian Cueva (Sao Paulo), Edison Flores (Aalborg), Andy Polo (Portland Timbers), Wilder Cartagena (Veracruz)
Atacanți
Andre Carrillo (Watford), Raul Ruidiaz (Morelia), Jefferson Farfan (Lokomotiv Moscova), Paolo Guerrero (Flamengo)
Peru: Pedro Gallese – Luis Advincula, Christian Ramos, Alberto Rodriguez, Miguel Trauco – Renato Tapia, Yoshimar Yotun – Andre Carrillo, Christian Cueva, Edison Flores – Paulo Guerrero. Selecţioner: Ricardo Gareca.
Danemarca: K. Schmeichel – Dalsgaard, Kjaer, Christensen, Stryger Larsen – Kvist, Delaney – Sisto, Poulsen, Eriksen – N. Jorgensen. Selecţioner: Age Hareide.
Meciul Peru – Danemarca se dispută sâmbătă, 16 iunie, de la ora 19.00, la Saransk și este televizat de TVR 1 și TVR HD. Huff.ro vă va prezenta rezumatul partidei și vă va ține la curent cu scorul live al acestui duel din grupa C a CM 2018.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-17T17:42:08+03:00 17:42
Acest site foloseste cookies.
Read More