Connect with us

Sport

Reacțiile din lumea sportului la aflarea veștii că Ilie Balaci a murit

Persoanele care l-au cunoscut, dar și cei care doar l-au admirat, au transmis mesaje familiei și au spus câteva cuvinte sincere și pline de durere după ce au aflat că Ilie Balaci a murit.

Actualul căpitan al echipei Universitatea Craiova, Alexandru Mitriţă, a scris pe contul său de Instagram că nu îl va uita niciodată pe fostul mare fotbalist Ilie Balaci, decedat duminică, la vârsta de 62 de ani.

„În urmă cu doar două zile am avut şansa de a sta de vorba cu cel mai mare fotbalist al României, domnul Ilie Balaci, cel care mi-a transmis: ‘Piticule, tu trebuie acum doar să înveţi să te şi distrezi pe teren’.

Nea Ilie, voi înrăma aceste cuvinte şi va promit că aşa voi face. Vă mulţumesc pentru tot, pentru toate sfaturile de-a lungul timpului. Nu vă vom uita niciodată!”, a scris Mitriţă în reţeaua de socializare.

Un alt fotbalist al Universităţii, Andrei Burlacu, a promis că va lupta pe teren pentru Balaci: ”Dumnezeu să te odihnească în pace! Vom lupta în această seară cu gândul la tine!”

Universitatea Craiova o va întâlni pe FCSB, duminică, de la ora 21,00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I.

Foşti mari fotbalişti români au ţinut să îi aducă un omagiu lui Balaci prin mesaje postate în reţelele de socializare.

”Nu există cuvinte ca să exprime durerea acestei pierderi imense. Odihneşte-te în pace, Ilie Balaci!”, a scris Gheorghe Hagi pe Facebook.

La rândul său, Gheorghe Popescu, fost căpitan al Universităţii Craiova, a scris în aceeaşi reţea de socializare: ”Atâta timp cât cerul e albastru, vei fi deasupra tuturor. Zbor lin, înger al Universităţii!”

Fostul atacant Adrian Mutu a transmis: ”Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet drag! Prea repede te-ai stins, ai fost şi eşti un înger! Multe lacrimi pentru tine, nu o să fii uitat niciodată! Dor şi durere!”

Fostul mare Ilie Balaci a decedat duminică, la vârsta de 62 de ani, în urma unui atac cerebral.

Clubul Universitatea Craiova a făcut apel la suporteri să vină la stadion pentru meciul cu FCSB îmbrăcaţi în negru şi cu lumânări: ”În această seară, în memoria celui ce a fost Ilie Balaci, vom veni la stadion cu cel puţin 45 de minute înainte, îmbrăcaţi în negru şi cu o lumânare ce o vom aprinde înainte de meci”.

CITEȘTE ȘI: Cine a fost Ilie Balaci

Daniel Șuta, editor senior

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top